LEUTE, Lifestyle

Boala care mi-a devenit binecuvântare

“Îmi place foarte mult să spun că această boală este o binecuvântare pentru că m-a obligat să apreciez mai mult viaţa şi să iubesc mai mult tot ce am în prezent.” – Lavinia Ile

Doamna Lavinia ne-a scris la redacţie şi ne-a propus publicarea poveştii sale, pe scurt, cu intenţia de a transmite un mesaj celor încercaţi de soartă: Nu renunţaţi, iubiţi viaţa! Redăm integral scrisoarea dumneaei, pe care vă invit să o citiţi cu inima deschisă.

“Eu sunt Lavinia, am 37 de ani şi sunt pasionată de lectură, călătorii şi tot ce înseamnă descoperirea lumii şi a vieţii.

Am venit în Germania în urmă cu 7 ani şi jumătate, din dorinţa de a avea o viaţă mai bună, de a putea să îi ofer un viitor mai bun fiicei mele, care la acea vreme avea 5 ani. Creditul de locuinţă pe care îl aveam în România, creşterea ratelor şi viaţa grea m-a determinat să iau această decizie dificilă de a-mi lăsa familia şi prietenii în urmă şi a începe un nou capitol, în această ţară străină.

La momentul venirii în Germania eram căsătorită de 11 ani şi am decis împreună cu soţul să venim aici, însă schimbările majore apărute au afectat viaţa noastră de cuplu şi astfel am ajuns la divorţ. Şi iată cum, după 2 ani de locuit în Germania ca familie, am ajuns divorţată, singură şi cu un copil mic în întreţinere.

În această perioadă dificilă am simţit o mare susţinere şi mult sprijin din partea comunităţii germane din zona în care locuiam atunci. Mi-a fost foarte greu, dar am simţit că totuşi pot merge mai departe pe drumul pe care am pornit şi că oricât de greu mi-ar fi, voi reuşi.

De meserie sunt contabilă, dar din cauza “handicapului” legat de limba germană, la fel ca mulţi alţi români veniţi aici, am început cu munca “de jos”… cameristă. De-a lungul timpului am făcut paşi mici şi incerţi în ascensiunea mea profesională. Pe parcursul vieţii, am trecut prin multe provocări de natură medicală. Până în prezent am trecut prin 12 operaţii mai mici sau mai mari, în diferite părţi ale corpului şi consider că aceste etape au avut rolul de a mă pregăti pentru ceea ce urma să vină… noua mea prietenă loială, după cum spun medicii şi statisticile, scleroză multiplă.

De la primele simptome la diagnostic

Primele simptome au apărut anul trecut în august, într-un moment tensionat din viaţa mea când am început să-mi simt amorţite degetele de la mâna stângă. Am trecut cu vederea aceste semne şi am pus totul pe seama oboselii, efortului fizic sau poate a unei întinderi musculare. După aproximativ o lună, am început să-mi simt şi abdomenul amorţit şi aveam senzaţia unei curele în jurul abdomenului, ceea ce era foarte deranjant şi neplăcut. A început treptat să se instaleze şi senzaţia de curentare şi de fulgerare pe măduva spinării la fiecare aplecare de cap. Am fost îndrumată de medicul de familie să-mi fac urgent programare la neurologie, dar din păcate nu am reuşit să obţin o programare decât la un interval de 3 luni, timp în care lucrurile au început să se agraveze. În luna decembrie am început să mă simt tot mai obosită, degetele de la mâna stângă nu mai răspundeau la anumiţi stimuli, îmi era tot mai greu să le coordonez, îmi era greu să ridic o cană de apă cu mâna stângă, începeam să scap lucrurile din mână şi simţeam că acea senzaţie de curea care mă strângea de mijloc, mă împiedica să respir normal, simţeam că îmi îngreuna digestia şi aveam o senzaţie tot mai puternică de apăsare în interiorul abdomenului. Am luat decizia să merg la spital şi să nu mai aştept acea programare la neurolog. Mi s-au făcut mai multe RMN-uri la cap şi la coloana vertebrală şi s-a descoperit că am mai multe leziuni pe creier şi pe măduva spinării, deci am scleroză multiplă.

Primirea acestui diagnostic nu a fost o veste şocantă pentru mine pentru că la acel moment nu prea ştiam ce înseamnă asta şi cât de grav este. Recunosc că şi la acest moment ştiu puţine lucruri despre această boală şi asta pentru că am convingerea că anumite informaţii pot ajuta, în timp ce altele pot afecta starea de spirit a unui bolnav. Cu cât citesc mai multe lucruri negative despre acest diagnostic, mintea mea poate să-mi inducă inconştient acele stări sau lucruri despre care citesc.

Conştientizarea clipei

De la momentul aflării acestui diagnostic, implicit al faptului că această boală nu poate fi tratată şi că voi trăi cu ea toată viaţa, am simţit că această provocare a venit spre mine cu un scop pozitiv, poate pentru a mă determina să schimb ceva la mine. Îmi place foarte mult să spun că această boală este o binecuvântare pentru că m-a obligat să apreciez mai mult viaţa şi să iubesc mai mult tot ce am în prezent. În momentul în care afli că există posibilitatea că într-o zi, cândva, să ajungi  într-un scaun cu rotile, înveţi să apreciezi picioarele care acum te ajută să te deplasezi prin viaţă. În momentul în care afli că există posibiltatea ca într-o zi să te trezeşti orb sau cu vederea îngreunată din cauza bolii, înveţi să te bucuri că acum vezi şi să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi-a dat şansa ca până în acest moment să poţi să te bucuri de acest privilegiu, şi anume de a vedea toate minunile vieţii cu ochii tăi.

Sunt recunoscătoare vieţii şi lui Dumnezeu că acest obstacol m-a găsit în Germania, pentru că am avut parte de îngrijiri speciale şi de tratamente foarte costisitoare care în România ar fi costat o avere, dar aici au fost gratuite. Am încredere în sistemul medical din această ţară şi am început să mă simt mai bine. M-a ajutat foarte mult ergoterapia şi fizioterapia la mâna stângă şi multe exerciţii motorii care să mă ajute să-mi recapăt motricitatea mâinii. În prezent sunt recuperată în proporţie de 80%.

Atenţie la stilul de viaţă!

În această perioadă de acomodare cu acest diagnostic dificil, cel mai mult m-a ajutat atitudinea pozitivă şi privirea situaţiei dintr-o perspectivă pozitivă. Am crezut mereu că în orice rău există şi un bine, trebuie doar să-l descoperim şi să avem dorinţa de a vedea asta. Repet şi vreau să subliniez că acest diagnostic mi-a schimbat viaţa, dar într-un mod pozitiv, cel puţin până acum. Am început să-mi iubesc mai mult corpul şi să-i acord o atenţie mai mare; am început să-mi schimb regimul alimentar şi să mănânc mult mai sănătos, am început să fiu mai activă şi să fac mai mult sport, să dorm mai mult, pentru că înainte de aflarea acestei boli, făceam multă risipă de somn. Am început să apreciez mai mult viaţa!

Trăiţi viaţa iubind tot ce vă înconjoară, chiar şi un diagnostic nemilos, şi nu uitaţi că totul are un scop!

Dacă-ţi plac articolele noastre şi vrei să le citeşti pe toate în exclusivitate, intră AICI şi ia-ţi abonamentul potrivit ţie! Mulţumim!

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu