„În grădina naturii, floarea cea mai aleasă este însuşi omul şi în om, frumuseţea spiritului său.” Ion Agârbiceanu
Pentru a-şi păstra sănătatea şi tinereţea omul trebuie să trăiască în armonie cu natura şi să respecte regulile ei. Marele învăţat chinez Wen-tzu spunea: Trupul este templul vieţii. Energia este forţa vieţii. Spiritul este guvernatorul vieţii. Dacă unul dintre ele este dezechilibrat, toate trei vor avea de suferit.
Un prim pas pentru începerea unei zile în armonie, în primul rând cu sinele tău, este ca dimineaţa după ce ne trezim să deschidem fereastra, să tragem aer în piept şi să salutăm întreaga natură cu tot ceea ce cuprinde ea. Doar aşa ne conectăm la Izvorul Vieţii.
Activează-ţi toate simţurile şi „lasă natura să pătrundă prin urechi, ochi, nas, gură, mâini, picioare. Bea din aroma pădurii şi eliberează-ţi sentimentul de bucurie şi calm”, spune dr.japonez Qing Li.
Ştiaţi că pădurea oferă relaxare, puteri vindecătoare atât mentale cât şi fizice cum ar fi: reducerea stresului, îmbunătăţirea imunităţii, recuperarea unor boli sau traume? De asemenea, un strop de nostalgie rezonează cu fiecare dintre noi atunci când ne plimbăm în pădure, iar zilele calde şi însorite ne ademenesc oferindu-ne un plus de energie, vitalitate şi să nu uităm de importanţa vitaminei D atât de necesară în menţinerea funcţiei musculare şi întărirea sistemului imunitar.
Principiile Mindfulness
Ce minunat este însă să ne plimbăm în natură şi să aplicăm principiile Mindfulness, să inspirăm aerul şi să identificăm fiecare miros, fiecare sunet de păsărele, fiecare foşnet de frunze, fiecare susur de apă, să privim minunatele peisaje de jur împrejur, să atingem texturile copacilor şi să-i îmbrăţişăm – într-un cuvânt „băile de pădure“ (Forest bathing) care este o practică japoneză iniţiată la începutul anilor 80, de reconectare cu natura drept antidot ca urmare a expunerii ridicate la noile tehnologii.
Faceţi “duşuri scoţiene”!
Pentru că tot vine vara, o plimbare printr-o pădure cu copaci înalţi, dar nu foarte deşi, într-o zi cu mult soare şi cu treceri succesive de la umbră la soare şi invers sunt considerate de specialişti „duşuri scoţiene” de lumină şi umbră cu efecte care stimulează organismul. Pădurea poate fi considerată o adevărată farmacie naturală însăşi prin toată vegetaţia ce creşte în ea: plante medicinale, fructe, frunze ce pot contribui la plusul de vitamine naturale, cataplasme, ceaiuri etc. atât de necesare sănătăţii. După o astfel de „expediţie“ în această minunată şi benefică uzină de sănătate mereu ne întoarcem acasă reconfortaţi şi rămânem cu imaginile şi coloritul frumos al pădurii, dar în special întreaga paletă a culorii verzi despre care Goethe spunea „te face să nu mai vrei să pleci şi chiar să nu mai poţi pleca”.
Sunt convinsă că mulţi dintre cei ce citesc aceste rânduri spun că în raza perimetrului sau localităţii în care locuiesc nu au o pădure, dar sunt sigură că pot găsi o sursă bună cu verdeaţă pentru a avea parte de aceste beneficii chiar într-un parc urban, o potecă prin pădurile suburbane, chiar dacă cele mai benefice sunt pădurile cu conifere.
„Să păzim echilibrul naturii,
Să dăm cumpăna vieţii-napoi
Viitorul e-n mâinile noastre,
Regăsirea naturii e-n noi.“
Adrian Păunescu – Baladă pentru echilibrul naturii
articol scris de
Maria Ivanov
Nu sunt comentarii