Înainte ca luminile scenei să se aprindă, există mereu un moment de liniște. Un moment în care respirația se adună, emoția crește și vocea devine actorul principal. Pentru soprana Vivien Zoltan, acel moment este începutul unei călătorii care a pornit din Bistrița și continuă astăzi la Londra, unde artista şi-a perfecţionat arta la Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance.
Cu o voce caldă și o prezență scenică delicată, Vivien mi-a vorbit deschis despre începuturi, emigrare, operă, iubire și maternitate, într-un interviu care spune maim ult decât o poveste.
„Masa de lucru a mamei a fost prima mea scenă”
Leute Magazin: Vivien, bun venit în paginile revistei Leute MAGAZIN din Germania. Vom aborda povestea ta de la începutul ei. Îți amintești momentul în care ai simțit prima dată că muzica nu este doar o pasiune, ci drumul tău în viață?
Vivien Zoltan: Muzica a fost pentru mine ceva care m-a însoţit în mod natural. Îmi amintesc perfect cum mă urcam pe masa de lucru a mamei, în timp ce ea cosea – ea fiind croitoreasă – și cântam fără oprire. Era locul meu de joacă, dar și prima mea scenă. Mai târziu, cântam în drum spre școală sau spre casă și eram mereu surprinsă când oamenii mă opreau să-mi spună: „Ce voce frumoasă ai!”. Pentru mine era ceva atât de firesc, încât nici nu realizam că vocea mea îi atinge pe cei din jur.
Între clasele a II-a și a VIII-a, viața mea s-a desfășurat în două planuri: școala generală și școala de muzică, unde am studiat chitara ca instrument principal și pianul ca secundar. La liceu am ales Bio-Chimie, la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița. În clasa a IX-a, când am pus muzica pe pauză şi a fost un an devastator; simțeam pur și simplu că-mi lipsește o parte din mine.
În clasa a X-a am început lecțiile de canto, cu gândul ferm de a deveni cântăreață de muzică pop. Dar profesorul meu mi-a spus: „Sunt atâtea genuri muzicale, de ce nu le încercăm pe toate înainte să alegi?”. Așa am ajuns la operă. La început o respingeam, pentru că mi se părea ceva necunoscut, intangibil pentru un om ca mine. Dar, pe măsură ce am aprofundat-o, am realizat că opera este pentru toată lumea și că este o artă de o frumusețe copleșitoare. În acel moment, am știut: pasiunea mea trebuia să devină munca mea de o viață.
Londra, între studiu și începuturi
Leute Magazin: Când s-a petrecut plecarea la Londra și în ce fel te-a schimbat această experiență?
Vivien Zoltan: Emigrarea mea la Londra a coincis cu momentul în care mi-am încheiat studiile la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și am venit aici pentru masterat, pe care l-am absolvit anul trecut.
Sincer, nu știu exact când se va produce acel declic decisiv, pentru că, în acest moment, nu simt că viața sau cariera mea sunt legate exclusiv de Londra. Sunt o persoană deschisă la orice oportunitate, oriunde în lume. Poate drumul meu va prinde contur în Germania sau în altă parte. Încă nu consider că mi-am început cariera cu adevărat – pentru mine, acel start real va fi momentul în care voi fi angajată la o operă.
Londra este, într-adevăr, un loc care deschide multe uși și oferă oportunități extraordinare, dar nu o văd ca pe o ancoră, ci ca pe un punct de lansare pentru a lucra oriunde, pe scenele lumii.
„Nu mi-a răspuns nimeni. A fost un moment de frustrare”
Leute Magazin: Care au fost cele mai grele momente după plecarea din România?
Vivien Zoltan: Plecarea în sine nu a fost grea. Încă de când am decis că vreau să cânt operă, mi-am setat clar obiectivul: masteratul urma să-l fac în străinătate. Aveam în minte patru mari opțiuni – Anglia, Austria, Ungaria și Italia – și am ales Anglia, parțial și pentru că soțul meu era deja stabilit aici.
Dificultățile au apărut imediat după. Încercam să găsesc un profesor de canto și am început să caut pe site-urile universităților, să scriu e-mailuri tuturor profesorilor, explicându-le cine sunt și că îmi doresc să iau ore în regim privat. Nu mi-a răspuns nimeni. A fost un moment de frustrare, pentru că nu cunoșteam pe nimeni în sistem și nu aveam nicio idee despre cerințele de aici.
Norocul a început să apară prin oameni. Un fost coleg de la Cluj m-a pus în legătură cu cineva care studia deja la Londra, iar el mi-a facilitat accesul la primul meu profesor. Apoi, prin recomandări, am ajuns la un al doilea profesor. Iar mai târziu, destinul a făcut să o întâlnesc la un eveniment românesc din Londra pe soprana Nelly Miricioiu. Este o divă, o artistă de un nivel inegalabil și o profesoară cum rar găsești. Din momentul în care am început să lucrez cu ea, totul s-a așezat. Am intrat la masterat, iar limba engleză nu a fost o barieră – doar sistemul a avut nevoie de puțin timp ca să-l înțeleg.
„Acasă este acolo unde sunt cei pe care îi iubesc”
Leute Magazin: Ce înseamnă pentru tine astăzi ideea de „acasă”?
Vivien Zoltan: Pentru mine, „acasă” nu este, sub nicio formă, un loc sau un simplu punct pe o hartă, ci este acel loc unde sunt persoanele pe care le iubesc cel mai mult: soțul meu și, mai presus de orice, puiuțul meu, copilul meu. Ei sunt centrul universului meu. Această „casă” se va schimba probabil de-a lungul timpului, în funcție de unde ne duce viața și cariera, dar atât timp cât îi am pe ei aproape, oriunde ne-am afla, acolo este adevăratul meu cămin.
Roluri, scenă și emoția care unește
Leute Magazin: Ai interpretat personaje foarte diferite. Care dintre ele se apropie cel mai mult de personalitatea ta?
Vivien Zoltan: Am interpretat multe roluri – de la Zerlina în Don Giovanni, Susanna în Le Figaro, Elettra în Idomeneo, Michaela în Carmen, până la Giorgetta din Il Tabarro. The Turn of the Screw de Britten este rolul care mi-a plăcut cel mai puțin dintre toate. Dar, dacă e să vorbim despre sufletul meu, rolul preferat este fără îndoială Hanna din Văduva veselă. Iubesc opera, dar opereta are un loc cu totul special în inima mea. Hanna mi se potrivește cel mai bine pentru că este o femeie puternică, dar în același timp caldă și plină de viață. Mă regăsesc în felul ei de a fi.
Leute Magazin: Există un moment în care ai simțit că publicul respiră odată cu tine?
Vivien Zoltan: Ah, ce întrebare bună, mă face să zâmbesc. Da, clar am simțit. Este o liniște absolută în sală, un fel de electricitate sau energie pe care o simți în aer. În acele secunde, nu mai ești tu pe scenă și nu mai sunt ei în sală, ci suntem cu toții conectați prin aceeași emoție. Ce am simțit? O stare de împlinire imensă. Este motivul pentru care fac meseria asta. Când simt că publicul este acolo, alături de mine, la fiecare frază muzicală, tot stresul dispare și rămâne doar bucuria pură de a cânta.
Leute Magazin: Cariera în operă cere multă disciplină și timp. Dar recent, viaţa ta luat o nouă turnură. Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra carierei odată cu experiența maternității?
Leute Magazin: Simți că maternitatea ți-a adus și o profunzime nouă în felul în care interpretezi emoțiile pe scenă?
Leute Magazin: Dacă ai putea să îi spui ceva fetei din Bistrița care visează să devină soprană, ce sfat i-ai da astăzi?
Leute Magazin: În viața ta de acum – între repetiții, scenă și familie – care sunt micile lucruri care îți aduc cea mai mare bucurie?
Leute Magazin: Și, pentru final: dacă viața ta ar fi o arie de operă, cum crezi că ar suna ea în acest moment?
un interviu de Paula Ciupag
Citeşte articolul integral în revista Leute MAGAZIN nr. 2/2026! O găseşti AICI!
Dacă îţi plac articolele noastre şi vrei să ne susţii, te poţi abona AICI! Mulţumim!
Nu sunt comentarii