LEUTE, RECOMANDARE DE CARTE

5 cărţi de neratat primăvara asta

Refugiul Timpului – Gheorghi Gospodinov

Boala Alzheimer este cruntă şi neiertătoare. Timpul devine irelevant, trecutul devine prezent şi viitorul e mereu cel de ieri. Dar cum ar fi oare să construim o clinică în care fiecare etaj ar însemna anii trecuţi? Etajul anului 60, etajul anului 70, etajul anului 80 şi tot aşa. Iar fiecare etaj să aibă 10 saloane. Câte un salon pentru fiecare an. Aş putea astfel să călătoresc câţiva ani în câteva ore. Aş evita anii de războaie, i-aş sări, şi aş căuta anii de glorie, trecutul pe care aş vrea să îl trăiesc astăzi. Aş gusta puţin din anii 20. Apoi aş fugi în 80… Poate aş sări câteva secole să îmi clătesc ochii într-o lume barocă. Când onoarea cântărea mai mult decât averea. Despre asta ne povesteşte Gospodinov.

Viaţa începe vineri – Ioana Pârvulescu

Ce ai face dacă te-ai trezi într-un loc necunoscut şi observi că te afli în altă eră? Cum te adaptezi? Într-un Bucureşti idilic al secolului nouăsprezece, este găsit un bărbat îmbrăcat ciudat şi, culmea, fără barbă şi mustăţi, fără pălărie, care pretinde că nu a pus mâna vreodată pe o armă, provocând stupoare printre locuitorii cartierului. Cine este Dan Creţu? Împreună cu apariţia acestuia se descoperă un bărbat rănit şi dispare un portofel cu o cheie misterioasă. Ce legătură sunt între aceste întâmplări? Cum se adaptează străinul ciudat într-o lume diferită de ceea ce cunoaşte el? Un roman viu, animat, care cucereşte cititorul prin intrigă şi mister.

Lucette – Viaţa dincolo de imunitate zero – Cosmisian

Lucette este o poezie. O muzică. O bătaie de inimă. O sclipire de speranţă. O lacrimă. M-a înduioşat nespus. M-a făcut să plâng atât de tristeţe cât şi de fericire. Cosmisian ne spune povestea a trei generaţii încercate de o boală cruntă, incurabilă. Sentimente, trăiri, frici, toate acestea se împletesc într-un cânt fluid ce se strecoară pe nesimţite prin vene ca o perfuzie. Te face să te gândeşti la felul cum alegi să îţi trăieşti viaţa, să revizuieşti priorităţile şi să realizezi că a te trezi dimineaţa este un dar de care nu toţi au parte. “Lucette este povestea a unei poveşti ce spune o poveste.”

Farmecul mării – Marina Costa

O carte atât de curat şi frumos scrisă! Minuţios documentată, aceasta ne redă o poveste de aventuri cu marinari, piraţi, haiduci, greci, turci, aromâni şi obiceiurile lor, cu evenimente pline de suspans şi cu iz de dragoste. Romanul aduce în prim plan 3 tineri născuţi şi crescuţi pe mare, rămaşi orfani mult prea devreme. Aventura lor începe în momentul când sunt despărţiţi, fiecare trecând prin situaţii care le ameninţă viaţa. Stilul autoarei mi-a adus aminte de Radu Tudoran, deci toţi iubitorii de “Toate pânzele sus” probabil că vor iubi şi cărţile Marinei Costa.

Marile speranţe – Charles Dickens

Pip este un copilaş orfan crescut de sora lui, o femeie zgârcită şi rea, şi soţul acesteia. El visează că într-o zi va reuşi să îşi construiască o viaţă minunată şi să scape din mediul în care trăieşte. Pe parcursul evoluţiei lui, observăm specificul societăţii secolului XIX, cu toate preconcepţiile şi importanţa clasei sociale. Scrierile lui Charles Dickens sunt atât de real redate încât îţi dă impresia că ai fost parte din poveste, fiind părtaş la întreaga acţiune, simţind pe pielea ta sentimentele şi trăirile fiecărui personaj. Nu ai cum să rămâi indiferent şi nu ai cum să uiţi o carte scrisă de acest autor. M-a mişcat profund!

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

1 comentariu

  • Raspunde 5 CĂRŢI DE NERATAT PRIMĂVARA ASTA | Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 3 aprilie 2024 at 1:07 pm

    […] Sursă recomandare AICI […]

  • Lasa un comentariu