Este Ziua Culturii Naţionale şi am ales pentru noi — Leute, un Om de poveste care să ne ofere puţină căldură pentru un start bun în noul an.
Prin urmare, am invitat în această ediţie un nume mare care, tradus din limba germană, înseamnă „Luceafărul Dimineţii“. Lumină. Ambiţie. Muncă. Determinare. Înţelepciune. Maia Morgenstern.
Înainte de toate, doresc să îmi exprim bucuria şi recunoştinţa pentru că am avut deosebita onoare să vorbesc câteva clipe cu dumneaei şi doresc. Vă ofer aşadar, un interviu exclusiv despre viaţă, iarnă, carieră şi… familie, cu marea doamnă a teatrului şi a filmului românesc deopotrivă – Maia Morgenstern.
R: Doamna Maia, vă mulţumesc pentru bunăvoinţa şi căldura cu care aţi răspuns invitaţiei noastre. Cum vă simţiţi în acest moment al zilei, al vieţii, al carierei dumneavoastră? Ce vă umple viaţa în acest moment?
Maia Morgenstern: Sunt ocupată! Teribil de ocupată! Acum vin de la repetiţii generale — o să urmeze o premieră dragă, “Domnişoara din Tacna” a lui Mario Vargas Llosa, un proiect independent la care ţin, la care mă gândesc de foarte mult timp şi, ca să fiu sinceră, i-am cam repetat textul în minte. Aceasta ar fi o zi liberă pentru mine… totuşi sunt în teatru, să rezolv din problemele administrative care nu mă iartă deloc. Şi asta face arte din viaţa mea şi e bine că sunt aşa; în curând o să avem spectacol la Teatrul Evreiesc de Stat — o altă premieră, „Scrisoare către tata”, de Kafka, o instalaţie extrem de delicată şi de interesantă unde joacă bunul nostru coleg, domnul Mircea Dragoman, pe care poate că l-aţi văzut, (dacă nu, vă recomand cu căldură să îl vedeţi), în filmul “Enescu jupuit de viu”, care iarăşi a avut de curând premiera, deci iată, ne mândrim cu colegii noştri… Ce pot să vă mai zic despre activităţile mele următoare este că mă pregătesc să zbor. Zbor către Botoşani unde Ovidiu Lipan Ţăndărică a creat un eveniment special cu muzică şi poezie — spectacolul Terranova – Renaşterea Spiritului. Între spectacole este sărbătoarea de Sukkot pentru noi şi Teatrul Evreiesc de Stat (desigur, suntem o instituţie laică) a improvizat un cort cu stuf unde a creat ambianţa unei astfel de sărbători de aducere aminte — precum un citat —, printr-un program cu muzică Klezmer, cântece evreieşti, fursecuri, marcând într-un fel sau altul, pentru cei care cunosc mai mult sau mai puţin, frumuseţea şi bucuria unei sărbători evreieşti precum Sukkot. Am mai fost şi la ”Festivalul D-butan-T” la Sfântul Gheorghe, unde Ana Maria Popa face un lucru absolut formidabil, în cadrul căreia am văzut spectacole care de care mai interesante şi care, precum spune şi titlul — ”Festivalul D-butan-T” —, este prilej de a-i cunoaşte pe cei aflaţi la început de existenţă profesională.De curând m-am întors şi dintr-un mic turneu — continuarea unui turneu ce s-a petrecut cam cu o lună în urmă la Frankfurt, la Stuttgart, la Bruxelles, şi apoi iar la Frankfurt cu spectacolul “Nepotului meu, Veniamin” unde ne-am bucurat de o primire caldă şi entuziastă din partea comunităţii spectatorilor români.

R: Că tot aţi amintit de turneul pe care l-aţi avut în Germania, iar numele dumneavoastră este Morgenstern, ceea ce în limba germană înseamnă „Luceafărul de dimineaţă”, nume dat Fecioarei Maria, personajul pe care l-aţi şi jucat în filmul Patimile lui Hristos sub regia lui Mel Gibson, doresc să vă întreb: ce înseamnă pentru dumneavoastră numele pe care îl purtaţi şi la care nu aţi renunţat niciodată?
Maia Morgenstern: Nu, nu, nu… nu am renunţat niciodată, este un nume pe care l-am moştenit de la familia mea, de la părinţii mei, mi-a adus şi bucurie, mi-a adus şi simţământul identităţii, ştiu exact cine sunt, cum sunt; eu am 63 de ani, sunt evreică şi am trei copii, şi da, au existat şi momente când au fost sugestii să îmi schimb numele, invocându-se motive precum că numele meu este complicat de pronunţat pentru unii, nu de puţine ori stâlcindu-mi-se numele în “Morgenstein” (piatra dimineţii), poate mai în glumă sau mai în serios, ca pe o înţepătură sau chiar din neştiinţă, dar nu-i nimic, am privit lucrurile mereu cu umor. Îmi păstrez numele şi vreau să fiu demnă de numele meu! Şi o spun cu mare mândrie!

R: Aveţi o carieră ilustră, care v-ar fi permis ca la un moment dat să alegeţi să trăiţi oriunde în lume. Ce v-a ţinut în România? Aţi avut vreodată măcar un gând de emigrare?
Maia Morgenstern: Evident, m-au trecut tot felul de gânduri de-a lungul existenţei mele profesionale şi personale, care nu totdeauna a fost lină, ci aşa, din pisc în pisc, între vârfuri şi piscuri fiind depresiuni şi văi adânci, spun asta la modul metaforic, bineînţeles… au existat deci şi momente de cumpănă, şi momente dureroase, dar simt că sunt iubită şi respectată, aşa cum şi eu iubesc şi respect locul unde exist, unde trăiesc, unde îmi câştig existenţa, pâinea, unde m-am născut, unde sunt îngropaţi părinţii mei, unde mi-am crescut copiii. Mă raportez cu drag, cu respect, cu recunoştinţă faţă de cei care îmi urmăresc activitatea foarte bine cu o gândire critică, şi parcă e nevoie de mine aici, iar atunci e în regulă.
R: Cum vedeţi situaţia lumii la acest moment? Din punct de vedere artistic, evolutiv şi uman…
Maia Morgenstern: Tot ceea ce ne înconjoară, şi spaimele şi întrebările şi nelămuririle şi grijile pe care ni le facem, şi dezamăgirile de care nu suntem scutiţi nici unul dintre noi, mă fac poate să cred, să sper, să exist în cadrul profesiunii mele, conştientă fiind că arta interpretativă, arta spectacolului sub toate formele, fie că vorbim despre filme, fie că vorbim despre spectacole de teatru, despre instalaţii, despre muzică, despre literatură, în general cred că arta oglindeşte realitatea vieţii din toate timpurile, care de multe ori a fost şi este crudă. Încercăm deci, prin intermediul artei, vorbesc acum prin prisma profesiunii mele, să oferim, nu chiar o soluţie, dar măcar o oglindă pentru trezirea conştiinţelor.

R: V-aţi implicat adesea pro bono şi în campanii umanitare, sociale, de informare şi conştientizare. Care a fost miza sufletească?
Maia Morgenstern: Evident, este conştiinţa care mă îndeamnă să fac acest lucru atunci când simt. Nu de puţine ori, însă, (trebuie să vorbesc şi despre asta, deşi o fac cu grijă) buna mea credinţă de a face bine a fost răstălmăcită şi m-am trezit că toate bunele mele intenţii au fost răsturnate şi folosite în scopuri pe care eu nu le-am întrevăzut. Asta nu mă face însă să abdic de la crezul meu, de la dorinţa mea de a duce lumii o picătură de bunătate, de alinare, atât cât pot, şi ştiu că nu e destul. Unele lucruri le ştiţi, altele nu, nici nu vreau să se ştie. Ajut atâta cât pot. Am multe certificate de voluntariat.
R: Crescând într-o familie de evrei cu o istorie atât de grea, cum erau sărbătorile de iarnă pentru copilul Maia?
Maia Morgenstern: Eu am avut o copilărie complicată din punct de vedere material, însă am avut parte în familia mea de lumina şi bucuria intelectuală a cunoaşterii, sărbătorile de iarnă, aşa cum erau ele celebre, încerca mama să le facă luminoase atât cât putea, din ce avea, şi avea foarte puţin. Confecţiona din tot ce putea câte o crenguţă de brad, lumânărele de Hanuka, îmi spunea poveşti, iar spectacolele la care mă duceau părinţii mei erau foarte importante. Cântecele pe care le cântam şi în special educaţia pe care am primit-o mi-a luminat copilăria şi în general, viaţa.

R: Ce consideraţi că nu ar trebui să lipsească niciodată unui copil, nu doar de Crăciun?
Maia Morgenstern: Prezenţa. Prezenţa părinţilor lor. Fiecare să ofere mai mult sau mai puţin copiilor lor, atât cât îşi permite, dar să nu îi priveze de prezenţa părinţilor lor. De timpul, energia şi atenţia ce li se cuvine copiilor lor.
R: Pe final, revenim la dumneavoastră, cum vă place să vă petreceţi timpul liber, ce cărţi citeşte Maia Morgenstern?
Citeşte articolul integral în revista Leute MAGAZIN, ediţia 19-20. O poţi comanda AICI!
Leute MAGAZIN – 3 ANI (ediţie aniversară – 19/20) – Leute Magazin
Nu sunt comentarii