Propriul Muzeu al Satului Tălmăcel, Instructor la Clubul Copiilor – Centrul de Ţesături şi Cusături, premii UNICEF, campanii umanitare şi peste 100 de sesiuni ATELIERUL FAIN sunt doar câteva dintre reuşitele femeii care se implică trup şi suflet în tot ce face – Mariana Iulia Filimon.
Pentru a o cunoaşte cu adevărat am invitat-o la un interviu marca Leute. Iată povestea neştiută a Iuliei, aşa cum îmi place mie să-i spun!
R: Bun venit, Iulia, la “Povestea mea”! Să începem cu educaţia, un domeniu în care ne implicăm oarecum amândouă. Ce şcoală ai terminat în România şi care a fost primul tău loc de muncă?
Mariana Iulia Filimon: Am terminat Liceul de Arhitectură, apoi am făcut Facultatea de Ştiinţe Economice la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, iar masterul l-am făcut la aceeaşi universitate, profil Strategii Financiare Bancare. Am lucrat ca şi contabilă timp de 10 ani, apoi am lucrat 4 ani la banca BRD, apoi la Registrul Comerţului. Ca idee, sunt economist de meserie.
R: Aşadar, eşti un om al cifrelor, dar totuşi ai înclinaţii mari spre artă şi creaţie! Cum reuşeşti să le îmbini atât de frumos?
Mariana Iulia Filimon: De mică am fost pasionată de lucrurile făcute de mână. În familie am diferite persoane care au pasiuni şi îndemânări artistice, care au reuşit să îmi insufle dragostea pentru frumos. De la vârsta de 8 ani am început să frecventez Clubul Copiilor, la orele de Ţesături/Cusături, unde am câştigat nenumărate premii, printre care şi un premiu de la UNICEF. După absolvirea liceului, am lucrat timp de patru ani ca Instructor la Clubul Copiilor. Mereu am avut un fel de viaţă dublă, cum îi place soţului meu să spună. Am lucrat în parallel, atât în domeniul economic, cât şi în cel artistic. Iar asta fac şi în prezent.
R: Te-ai rupt de toate astea şi ai venit în Germania. De ce şi cum au fost primii paşi aici?
Mariana Iulia Filimon: Da, în Germania am venit pentru doi-trei ani şi de curând s-au făcut zece ani de când suntem aici. Începutul a fost greu, dar eu sunt o fire foarte ambiţioasă şi consider că am reuşit să-mi clădesc şi aici o viaţă la fel de frumoasă ca cea de acasă. Imediat ce am venit în Germania, am avut noroc să găsesc şi un job, dar şi cursuri de limbă germană şi integrare deodată! Dimineaţa de la 8 la 12, timp de şase luni am avut cursuri de limbă şi după amiaza şi noaptea lucram la Mc Donalds. Poate părea ciudat, dar să lucrez la Mc Donalds a fost cea mai grozavă experienţă din timpul integrării mele în Germania. Mi-a făcut bine atât fizic, cât şi psihic. Am început să lucrez aici încă de dinainte să cunosc limba germană. Cunoşteam doar câteva cuvinte, formule de salut şi cam atât. În timpul şcolii, am învăţat doar franceză şi engleză,iar cu limba germană nu am avut nici o tangenţă. Fiind dimineaţa la şcoală şi restul zilei la muncă, aveam mereu buzunarele pline cu carneţele şi bileţele cu notiţe, cuvinte noi traduse şi un dicţionar galben, mic, german-român, care, de la atâta utilizare, deja avea marginile înnegrite. Mi-am dorit foarte tare să reuşesc să mă acomodez cât mai repede aici pentru că în România am făcut foarte multă şcoală, pentru a avea şanse să am un loc de muncă bun în viitor. Le sunt recunoscătoare părinţilor mei pentru că mi-au deschis drumuri şi am avut acces la şcolarizare, indiferent de cât costau sau cât timp durau. Fiind acum aici şi lucrând la Mc Donalds am simţit că nu mă ridicam la aşteptările lor.
R: Contează sprijinul părinţilor pentru a reuşi în viaţă? Pentru tine a avut vreun aport sprijinul părinţilor tăi?
Mariana Iulia Filimon: Poate nu este aşa important pentru unii, alţii nu au această posibilitate, dar eu am fost binecuvântată cu părinţi care m-au susţinut mereu din toate punctele de vedere. Am avut prin ei umărul de care să mă sprijin în drumul meu. Ai mei lucrează amândoi în turism şi s-au susţinut mereu unul pe altul şi îşi făceau planuri în privinţa viitorului nostru, al meu şi al surorii mele. Mama îmi zicea adesea că una dintre noi ar trebui să se facă asistentă şi cealaltă ar trebui să aibă o muncă de birou. Nu am ajuns să lucrez la primărie, dar am muncă de birou şi sunt împlinită cu ce fac. Mama, în special, m-a susţinut mereu. Aveam 18 ani când am fost la ea şi am anunţat-o că vreau să transform casa bunicilor în muzeu. Aveam deja foarte multe lucruri specifice în acea casă şi la noi acasă, textile, mobilier, colecţie de bani, etc., alte lucruri le-am cumpărat de la săteni, cântare vechi, lămpi etc şi uite aşa am amenajat un muzeu, aşa cum am considerat eu la acea vârstă. Astfel am înfiinţat Muzeul Satului Tămăcel, la vârsta de 18 ani, din casa bunicilor mei. Apoi mi-am făcut reclamă şi invitaţii şi m-am îmbrăcat frumos şi am mers la cele mai importante persoane din împrejurări, am adunat peste 60 de persoane la inaugurarea muzeului. Evenimentul a ajuns şi la TVR, a fost filmat şi s-a scris despre asta în mai multe ziare şi reviste.
R: Iulia, de 10 ani te afli în Germania. Cât la sută din România se mai află în tine?
Citeşte interviul integral în Revista Leute nr. 7, ediţia aniversară NOV-DEC! O poţi comanda AICI! https://leutemagazin.de/magazin/
Cum a reuşit Iulia să-şi găsescă locul de muncă visat – “la birou”, care este părerea ei despre succes şi oamenii de succes, ce regrete , dar şi ce planuri de viitor are, aflaţi din următoarea ediţie a revistei Leute, nr. 1 2023!
un articol de Paula Ciupag
Nu sunt comentarii