LEUTE, Lifestyle

Dorul de acasă: cum se manifestă şi ce poţi face?

Cu toţii ştim ce înseamnă “dor”, ce înseamnă să îţi lipsească ceva sau cineva: o persoană sau un animal, un frate care s-a mutat departe, ursuleţul de pluş cu care dormeai acasă la părinţi, cafeaua de după cursuri cu prietena ta din facultate.

Ei bine, pentru expaţi dorul este un companion permanent. Un companion care se poate transforma în prieten sau în duşman, în funcţie de cum reuşeşti să îl manageriezi.

Pentru mine, dorul de România şi de familia de aici, de oamenii dragi şi de locurile cunoscute, de dulcea noastră limbă şi de sufletul românesc se manifestă în diferite moduri.

Câteodată, simt un dor gingaş, ca un alean, să vorbesc cu cineva în româneşte şi atunci îmi sun prietenele românce din diaspora sau pe cele rămase în România să vorbim vrute şi nevrute.

Alteori, simt o nostalgie adâncă şi rememorez plimbările pe străzile din Piatra Neamţ, mâncând covrigi şi punând lumea la cale cu colegii de liceu. Uneori, îmi simt inima grea de dorul mamei mele şi atunci nu rezist: fie merg eu în ţară, fie o chem pe ea aici, în Elveţia.

De obicei, resimt cel mai tare dorul de România în perioada Crăciunului. Când miroase în casă a portocale şi a scorţişoară, când bradul e împodobit şi peste tot prin magazine sunt instalaţii luminoase şi ornamente, atunci mă copleşesc amintirile din perioada copilăriei mele.

De unde vine dorul?

De fapt, dorul are la bază nu lucruri propriu-zise, ci un amestec de stări psihologice: nevoia instinctivă de a fi iubit; dorinţa de a te simţi protejat; nevoia de siguranţă între cei dragi (cei care sunt “tribul tău”).

În momentul în care pleci într-o ţară nouă, tu practic eşti privat (la începutul şederii tale) de toate acestea. Nu te simţi iubit şi acceptat (ci te simţi însingurat), nu te simţi protejat de cei din jur şi nu te simţi în siguranţă. Adică… ţi-e dor de ce simţeai înainte, nu de ce aveai înainte.

Aşadar, dorul tău de România nu este propriu-zis dorul de apartamentul în care ai crescut, dorul de ursuleţul de pluş sau dorul de vecinii de la etajul 3. De fapt, ţie îţi lipseşte faptul că vecinii ştiau cum te cheamă şi ştiau numele câinelui tău (te simţeai iubit şi acceptat); îţi lipseşte faptul că părinţii tăi te ascultau şi te sfătuiau orice problemă aveai (te simţeai protejat); îţi lipseşte stabilitatea şi securitatea casei părinţilor tăi în care ai stat 20 de ani încontinuu; îţi lipseşte confortul emoţional dat de ursuleţul de pluş, nu bucata textilă în sine. Nu îţi lipsesc lucruri sau situaţii, ci îţi lipsesc sentimentele de acceptare, securitate şi protecţie pe care acele lucruri şi situaţii ţi le dădeau.

Soluţia e în mâinile tale

Acum a devenit foarte simplu să înţelegi cum să manageriezi dorul de acasă aşa încât să îţi devină prieten, nu duşman: îţi găseşti acceptarea, protecţia şi securitatea în locul în care eşti acum. Găseşti corespondenţi pentru ce aveai în România. Este cea mai simplă soluţie şi cea mai benefică din punct de vedere psihologic.

Poate că în noua ţară vecinii nu ştiu cum te cheamă şi nici nu îi interesează să afle, dar sigur un coleg de la muncă vrea să te cunoască mai bine şi te salută de fiecare dată când te vede. Aşadar, poţi transfera asupra lui senzaţia ta de a fi iubit şi acceptat în comunitate. Sau poţi transfera pe orice alt amic nou din ţara care te-a adoptat.

OK, nu mai sunt lângă tine mama şi tata sau fratele cel mare ca să te apere când eşti nedreptăţit, dar asta nu înseamnă că ai rămas fără protecţie. Transferă pe partenerul tău de viaţă acest rol sau pe prietenul tău cel mai bun sau pe oricine te face să te simţi în siguranţă din punct de vedere emoţional. Pentru că atât femeile, cât şi bărbaţii au nevoie să se simtă în siguranţă din punct de vedere emoţional, să nu ne amăgim.

Ameliorează cauza, nu efectul dorului

Aşadar, analizează-ţi sentimentele în detaliu atunci când îţi simţi inima sfâşiată de dorul de acasă şi încearcă să îţi dai seama care e emoţia din spatele lucrului sau situaţiei care îţi lipseşte, de fapt. Apoi, încearcă să găseşti un corespondent în viaţa ta de acum.

Desigur, aceasta este o tehnică de a-ţi uşura dorul de acasă. Nu înseamnă că nu îl vei mai simţi deloc. Din contră, este chiar important să simţi în continuare dor de România şi de cei rămaşi acasă. Toţi suntem oameni şi pe toţi ne definesc sentimentele noastre, este perfect normal şi benefic să le avem. Important este să îţi manageriezi acest dor în aşa fel încât să nu îţi devină duşman: să nu te facă să te întorci în România sau să te împiedice să te adaptezi în noua ta ţară. Şi, până la urmă, un apel video pe WhatsApp rezolvă orice dor, nu?

“Nu ţi-e dor de lucruri, ci de sentimentele pe care acele lucruri ţi le dădeau.”

articol scris de

Ana Fischer, Life and Business Coach

mentor specializat pe probleme de adaptare într-o ţară străină

Citeşte un INTERVIU CU ANA FISCHER AICI!

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu