Atunci când vorbim despre viitor deseori îl privim ca pe ceva îndepărtat, ceva la care vom ajunge mai târziu, sau poate prea târziu. Cred că dacă am privi acest “viitor” ca pe…
revista bilingva
-
-
Care sunt profesiile care pun cel mai mare salariu pe statul de plată? Ca inginer, medic sau poate ca analist de afaceri? Chiar dacă în general nu vorbim despre bani, vă spunem…
-
Pentru că a mai rămas puţin până la cea mai Mare Sărbătoare a Creştinătăţii, ne-am gândit să va împărtăşim câteva obiceiuri specifice.…
-
Walt Disney a spus: “Am auzit că urmează o criză şi am decis să nu particip”. După ce anul trecut a fost unul plin de provocări, cu creşteri şi scăderi pe piaţa…
-
Am cunoscut-o mai întâi online, observând faptul că susţine şi promovează revista noastră. Apoi mi-a fost recomandată pentru a-i spune povestea de către o altă colaboratoare care mi-a şi trimis una din…
-
Cine este Andrada Reeb omul şi cine este Andrada Reeb designerul profesionist?…
-
„Limba este cheia integrării” – această propoziţie a marcat profund dezbaterile politice şi publice privind integrarea în Germania.…
-
Am avut o iarnă destul de grea, atât din punct de vedere climatic, cât şi social şi economic. Şi mă refer aici la întreaga lume. Cu toate acestea, venirea primăverii este poate…








