Dragi cititori ai revistei Leute,
cu mare bucurie răspund și de această dată solicitării doamnei Paula Ciupag, de a vă adresa un scurt cuvânt duhovnicesc, cu ocazia marelui praznic al Învierii Domnului. La o săptămână distanță (în acest an), generată de diferențele calculării datei Sf. Paști după calendarele iulian și gregorian, noi, creștinii, indiferent de confesiune, sărbătorim, așa cum spune o cântare bisericească: „praznicul praznicelor” și „sărbătoarea sărbătorilor”.
Pregătindu-ne să-L însoțim pe Domnul Hristos spre Patimă și spre Înviere, este firesc să ne punem și noi cîteva întrebări. De ce a murit Hristos? Dacă El a murit pentru noi, de ce mai murim și noi? Dispărem noi odată cu ultima suflare? Sau mai există o altă viață? Și dacă da, ce trebuie să facem, cum ne pregătim pentru ea?
Unul dintre marii sfinți ai epocii noastre, Iustin Popovici (+ 1979) a scris odată despre jertfa lui Hristos: „Pentru noi, creștinii, această viață pe pământ reprezintă o școală în care învățăm cum putem dobândi nemurirea și viața veșnică. Căci la ce îi folosește cuiva această viață dacă nu poate câștiga viața de dincolo? Pentru a putea învia împreună cu Hristos, omul trebuie să moară împreună cu Hristos. El trebuie să trăiască viața lui Hristos ca și cum ar fi propria lui viață. Dacă va face aceasta, atunci, în ziua Învierii, va spune împreună cu Sfântul Grigorie Teologul: „Ieri am fost răstignit împreună cu Tine, astăzi sunt cinstit împreună cu Tine, ieri am murit împreună cu Tine, astăzi înviez împreună cu Tine”.
Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, dar Dumnezeu, prin Învierea Sa, i-a „condamnat” pe ei la nemurire. În loc de loviturile pe care oamenii I le-au dat, El îi îmbrățișează; în loc de jigniri, El îi binecuvântează; în loc de moarte, El le dăruiește nemurirea. Niciodată oamenii nu au arătat atâta ură ca la răstignire, niciodată Dumnezeu nu le-a dovedit oamenilor atâta iubire ca la Învierea Sa. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, dar El, prin Învierea Sa, i-a făcut pe oameni nemuritori.
Deci, iubiții mei, am fost creați pentru veșnicie. Bariera este deschisă. Calea spre veșnicie este liberă. Cel puțin pentru cei care doresc să ajungă acolo. Îmi doresc, ca-n noaptea Învierii, să renască în sufletele tuturor această dorință de a (re-)descoperi veșnicia! Având conștiința că ne vom întâlni cu Hristos la judecată și că vom da socoteală de faptele noastre, vom deveni mai buni, mai înțelegători cu neputințele celor din jur și mai iertători! Și vom trăi, din plin, fiecare zi a vieții noastre, cu nădejde și curaj, că putem totul în Hristos și cu Hristos!
Sărbători cu liniște și bucurie! Hristos a înviat!
Pr. prot. dr. Alexandru Nan, München
Nu sunt comentarii