Aşa cum am scris şi în ediţia trecută a revistei pe 1 mai a.c. s-a scris istorie. Veniţi din Olanda, Belgia, Italia, Spania, Austria şi Germania, uniţi în ceea ce a devenit oficial Asociaţia RoOmenia – coordonatorii grupului civic VOLUNTARI IN EUROPA s-au întâlnit şi s-au cunoscut dincolo de online după ani mulţi de lucru împreună în interesul fraţilor români din toată lumea.
„Suntem acei oameni care stau în spatele paginilor de internet, care dau telefoane, care fac şi trimit petiţii cu zeci de mii de semnături către autorităţile europene pentru a schimba soarta nedreaptă a altora de-ai noştri. Suntem motorul care trage ca fiecare caz să primească hashtag-ul #rezolvat în cel mai scurt timp posibil. Suntem oamenii care sacrifică timpul cu familia pentru a-i ajuta pe ceilalţi când e urgenţă. Suntem aici oamenii care cred cu tărie în puterea lui Împreună”, ne-a spus Adriana Mureşan, fondatoarea Voluntari în Europa şi Asociaţia RoOmenia.
Pentru că îi apreciem şi le admirăm faptele bune, i-am întrebat ce îi determină pe ei să facă voluntariat de ani de zile pe meleaguri străine, ce planuri de viitor au… Iată câteva răspunsuri care nu ne pot lăsa indiferenţi!
Cumpără şi tu Revista Leute de aici! https://leutemagazin.de/produs/revista-leute-nr-11-iulie-august-2023/
Ana Maria Burduşel (coordonator al Asociaţiei RoOmenia – Voluntari în Europa – Spania): Ceea ce se vede în grup sau pe reţelele de socializare este 5% din tot ceea ce se întâmplă în spate. E mult şi greu, dar eu sunt cea mai împlinită când după un caz dificil putem să punem hashtag-ul #rezolvat. Deşi nu ne putem implica de fiecare dată cu toţii, tot se găseşte cineva disponibil şi întotdeauna se găseşte o soluţie.
Mădălina Aruxandei (coordonator al Asociaţiei RoOmenia – Voluntari în Europa – Italia): Înainte de a începe să fac voluntariat în acest fel eu nu ştiam ce înseamnă să fii şofer de camion. Nu ştiam că acolo ai pat şi frigider şi trebuie să trăieşti practice câte o lună sau unii chiar mai mult, nu ştiam în ce pericol sunt unii şoferi până nu am văzut semnele de pe uşi cum au încercat să le fie forţate. Am rămas impresionată şi de atunci privesc şoferii de camion cu alţi ochi, am realizat că este o meserie foarte grea şi merită mult respect.
Emöd Samoşan (coordonator al Asociaţiei RoOmenia – Voluntari în Europa – Belgia): M-am implicat întotdeauna în comunitate şi am făcut bine cât am putut la nivel mai mic, dar de când sunt în Asociaţia noastră e altceva, mă simt în apele mele. Nu întotdeauna putem să facem cât am vrea, dare u cred că binele nu trebuie să fie o faptă mare sau mică, el trebuie doar să fie. Noi, oamenii, suntem un puzzle, doar împreună putem construi ceva frumos şi valoros, separate nu avem prea mare valoare.
Ana Mihali (coordonator al Asociaţiei RoOmenia – Voluntari în Europa – Olanda): Deşi mulţi nu-şi imaginează să coordonezi o comunitate atât de mare, de peste 120.000 de oameni, este o muncă foarte mare. Dar înseamnă mult pentru mine, pentru că pe lângă că ajuţi şi faci fapte bune care îţi ung sufletul, rupi din timpul petrecut cu familia, copiii şi asta poţi face doar atunci când eşti trup şi suflet.
Gabriela Stănculesc (coordonator al Asociaţiei RoOmenia – Voluntari în Europa – Germania): Prima acţiune în care m-am implicat a fost una desfăşurată de Crăciun, am strâns sute de cutii cu daruri din zona mea şi împrejurimi, m-a emoţionat foarte mult, mi-a plăcut grupul în sine, organizarea şi am rămas. Acum Asociaţia reprezintă casa mea, familia mea. Sunt foarte fericită că sunt aici şi o fac cu mare drag. Mesajul meu pentru toţi românii: Haideţi să fim uniţi!
Paul Horvath (cofondator al Asociaţiei RoOmenia – Voluntari în Europa): La ora actuală această comunitate este o reuşită, dar şi o responsabilitate foarte mare pentru semenii noştri. Pe de altă parte este îmbucurător să vezi pe internet acţiuni şi lucruri care scot tot ce mai bun din oameni. Spunem despre noi că suntem un popor de plângăcioşi, dar în momentul de faţă vedem pe grupul nostru doar fapte bune, făcute de majoritatea dintre noi şi asta mă face să spun că: Avem un viitor!
Dacă eşti şi tu un Om care vrea să schimbăm imaginea românilor în diaspora, îţi place să cunoşti alţi români de bine, abonează-te şi pune umărul să ducem povestea mai departe!
un articol de
Paula Ciupag
Vezi cum poţi dona sau deveni voluntar!
Vezi pe canalul nostru de Youtube interviurile video cu toţi coordonatorii de mai sus!
1 comentariu
Suntem foarte fericiti si recunoscatori ca aceasta mare familie se alatura eforturilor noastre impreuna. Nu putem decat sa speram ca, prin aceasta postare, au inteles cat de frumos este sa traiesti spiritul fratiei si prieteniei!