Interviu, LEUTE

La România, te iubesc!, Alex Dima este vocea celor mulţi

România, te iubesc! este o emisiune difuzată pe canalul românesc PRO TV. În septembrie 2022 s-au împlinit 15 ani de când, de la o ediţie la alta, ni se scot în evidenţă problemele cu care ne confruntăm la nivel naţional, ni se oferă soluţii şi vedem cum, pas cu pas, începem să ne facem bine.

E destul ca fiecare dintre noi să conştientizeze responsabilităţile pe care le avem în calitate de cetăţeni români şi vom observa cum lucrurile încep să se mişte. Am vorbit despre această emisiune, despre oameni şi despre alte aspecte ale vieţii cu Alex Dima, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi apreciaţi reporteri de la PRO TV.

R: Bine te-am găsit, Alex şi îţi mulţumesc pentru timpul pe care ni-l dedici. România, te iubesc! – 3 cuvinte mari care implică responsabilitate, dedicare şi asumare. Şi cred că fix acesta este profilul emisiunii, din tot ce am putut observa în 15 ani de când a debutat. Cum te-a schimbat acest timp pe care l-ai dedicat României?

Alex Dima: Ziua bună! În primul rând, tot acest timp mi-a schimbat culoarea părului. E prea mult spus că “am dedicat timp României”, am dedicat timp emisiunii si oamenilor pe care i-am întâlnit. Am dedicat timp oamenilor care ar fi trebuit să dedice timp acestei ţări, pentru că aşa scrie în fişa posturilor pe care le ocupă. Am început deja sezonul cu numărul 30 şi cred că suntem neschimbaţi, avem acelaşi chef de muncă, dorinţa de a ieşi pe teren, cum spunem noi, ieşim spre nemulţumirea unora pe care îi vizităm.

R: Te afli mereu în mijlocul acţiunii, pe teren, explorând teme dintre cele mai sensibile. Cum îţi afectează toate acestea viaţa personală?

Alex Dima: Jurnalismul îţi intră în sânge. Nu ai un program fix, la ora 16 ai închis şi îţi vezi de viaţă. Cumva, noi tot timpul vedem potenţiale poveşti, chiar şi în concediu. La unele filmări stai plecat mult timp, departe de familie. Slavă cerului, familia mă înţelege! Fiecare poveste, oamenii pe care îi întâlnim rămân acolo, undeva. Nu am descoperit încă metoda prin care să mă “curăţ” de aceste întâlniri. Când filmez pentru o anchetă, trebuie să înţeleg povestea mai bine decât făptuitorii pentru a pricepe cum s-au petrecut lucrurile. Toate aceste informaţii rămân. În plus, pe lângă filmarea în teren, zile în şir vizionez bruturile, secundă cu secundă, urmează montajul…

“Avem acest păcat al aşteptării, vrem să vină cineva să ne ajute, să facă, să ne facă. De fapt, noi trebuie şi putem să ne ajutăm, noi trebuie să facem. “

Alex Dima

R: Vorbeai într-un interviu oferit lui Robert Katai despre “celule vii” şi despre cum putem mişca noi înşine ceva în lumea în care trăim. Cât este de important să acţionăm şi să nu aşteptăm ca altul să ia întâi frâiele?

Alex Dima: Păi, cu cât acţionăm mai repede cu atât schimbarea pe care ne-o dorim va ajunge la noi, o producem. Avem acest păcat al aşteptării, vrem să vină cineva să ne ajute, să facă, să ne facă. De fapt, noi trebuie şi putem să ne ajutăm, noi trebuie să facem. Trebuie să renunţăm însă la un strop din confort, să ne uităm în jur, să fim mai vii, cu atitudine, să ne pese mai mult de noi şi de cei de lângă noi, să trecem la fapte.

R: Împreună suntem mai puternici! Care crezi ca ar trebui să fie elementele care pot ţine o comunitate unită?

Alex Dima: Omenia. În acest cuvânt cred că intră toate valorile. Trebuie să vedem care ne sunt interesele comune, care sunt valorile comune, pasiunile. Trebuie să renunţăm la binele personal, “al meu” şi să ne gândim la binele comun, să pricepem că dacă ne e bine tuturor, o să-mi fie şi mie bine, cu siguranţă. Şi după aceea să începem să construim, să ne întâlnim, să ne punem împreună, să înţelegem că locul în care trăim e al nostru, că trebuie să avem grijă de el, să fim responsabili. Am văzut comunităţi care fix după acest model şi-au schimbat cursul, vieţile, au înflorit.  Îmi spunea cineva, de curând, ca începutul schimbării ar trebui să vină din intersecţie. De ce se blochează intersecţiile? Pentru că eu vreau să trec fără să îmi pese de ceilalţi. Dar dacă aş aştepta un pic, aş permite şi altora să treacă prin faţa mea, mi-ar păsa şi de alţii, atunci poate lucrurile s-ar fluidiza, ar funcţiona.

R: Spuneai în acelaşi interviu că cel mai greu pelerinaj pe care ar putea să facă un om este acela către el însuşi. Personal cred că acesta este lucrul primordial pe care l-am putea face cu toţii pentru o lume mai bună. Ştiind deja că eşti o persoană credincioasă, te întreb: ai o dogmă, o învăţătură biblică care te încarcă spiritual în orice situaţie? Sau care te determină să te autoevaluezi, să priveşti înlăuntrul tău şi să reprezinte puntea dintre tine şi Dumnezeu? Care este aceasta?

Alex Dima: Bunica îmi spunea: ai grijă, că te vede Dumnezeu! Dar nu în acel sens de pedeapsă, ci că Dumnezeu e acolo, aici. Dacă am gândi şi simţi astfel, că tot timpul Dumnezeu e aici, comportamentul nostru ar fi altul. (…)

R: “Noi facem un spital!” –  un proiect pentru o ţară, care a adunat peste 500.000 de Dăruitori, cum a luat viaţă şi în ce stadiu se află acum?

Alex Dima: Povestea a început de la condiţiile în care copiii din secţia Oncologie din Spitalul Marie Curie îşi duc bătălia. Acolo sunt 30 de paturi, 30 de copii şi 30 de părinţi, plus medici şi asistente, toţi aceşti oameni au acces la doar două toalete şi un singur duş. Se stă la coadă zeci de minute pentru a avea acces, copii bolnavi de cancer. În plus, saloanele au mai multe paturi, mai mulţi copii şi părinţi înghesuiţi pe doar câţiva metri pătraţi. Nu există spaţiu de joacă, nu există camere sterile, nu există multe. Mamele dorm pe un scaun sau la picioarele pruncilor. Luni la rând, ani. De aici a început povestea. Construcţia e gata, sunt 9 niveluri, mobilierul e instalat în proporţie de 70-80 la sută, se fac probe, spitalul e încălzit, funcţionează instalaţiile. E o perioadă de verificare, se iau aprobări pentru funcţionare şi se va face trecerea din proprietatea Asociaţiei Dăruieşte Viaţa către statul român. Cum spunea Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociaţiei, îl predăm, dar nu-l abandonăm. Se caută o variantă pilot prin care Asociaţia să rămână alături de conducerea Spitalului. În plus, vom construi încă unul în care vom muta toate secţiile din actualul Spital Marie Curie. E de treabă.

R: An de an te implici în taberele speciale pentru copiii bolnavi de cancer. Ai putea să ne prezinţi în câteva cuvinte acest proiect? Personal găsesc această iniţiativă inedită şi extrem de sensibilă.

Alex Dima: MagiCamp este o poveste care te lasă oricând cu sentimentul că se poate, că e nevoie, că oamenii sunt încă frumoşi, cum spun cei de la Subcarpaţi într-un cântec. A început în 2014, cu două serii de copii. Atunci au fost 31 de copii în total şi cam tot atâţia voluntari. Copiii cu afecţiuni oncologice îşi pierd copilăria, de cele mai multe ori. În spital nu au unde să se joace, acasă, sunt izolaţi, protejaţi, îşi pierd prietenii. Pentru ei a fost creată această tabără cu sloganul “joacă la greu”. Şi chiar aşa se întâmplă, distracţia e maximă şi pentru o săptămână, puştii mai uită de boală. După ce pleacă din tabără, până la sfârşitul anului povestesc cât de frumos a fost, iar după anul nou, încep să facă planuri pentru următoarea tabără. O ancoră, aşa cum o numesc psihologii, pe care ei o aruncă şi au un motiv în plus pentru a lupta, o speranţă.

Povestea a crescut într-un mod minunat. În 2022 au fost 17 serii de copii în tabere, în diferite locuri din ţară, 589 de copii în total. Au apărut MagicHome-urile, 14 case în care părinţii şi copiii care vin la tratament primesc masă, casă şi consiliere psihologică. La începutul lunii decembrie 2022, erau adunate 117.302 nopţi de cazare oferite, 13.737 de părinţi şi copii au fost beneficiari. De câţiva ani buni funcţionează şi MagicBox, un colet lunar, în valoare de 400 de lei, care ajunge la 250 de familii vulnerabile din ţară, familii care au un copil bolnav. Dacă intraţi pe www.asociatiamagic.ro puteţi afla cum puteţi adopta un astfel de colet. Şofer de suflet, e o altă poveste minunată, voluntari care îşi dau din timpul şi energia lor pentru a transporta copii şi părinţi dintr-un loc în altul, la tratament sau consult. S-au strâns peste 2 milioane de kilometri, 36.380 de ore petrecute în maşină, 12.680 de copii şi părinţi au beneficiat de transport gratuit. Toate aceste poveşti se întâmplă sub umbrela Asociaţiei Magic şi totul se întâmplă din donaţiile oamenilor.

R: Asta este cu adevărat remarcabil! Rămânem tot la un subiect de caritate şi te-aş întreba cum a fost la Inimo? Pentru cei care nu ştiu încă, proiectul a strâns fonduri pentru ca peste 10.000 de copii să primească rechizite şcolare şi cele necesare unui nou an şcolar. Ai fost acolo, în miezul acţiunii. Cum ai simţit toate acestea?

Alex Dima: Altă poveste care îmi e tare dragă. Se întâmplă în jurul părintelui Dan Damaschin, un munte uriaş de energie bună şi în jurul Asociaţiei Glasul Vieţii. Prin primăvara anului 2022 părintele îmi spunea că vrea să facă un festival la Iaşi, după modelul Untold. Am râs. Numai că părintele s-a ţinut de cuvânt, aşa că m-am bucurat să fiu parte din această poveste. Timp de 3 zile, pe scena Inimo au urcat cele mai tari trupe din România. Banii strânşi au ajuns la copii. În cifre şi povestea de la Iaşi e tulburătoare. Părintele a oferit până acum 140 de case unor familii nevoiaşe, are în grijă 2.800 de mame care o dată pe lună primesc cele necesare traiului, sunt 3 cămine în care copiii învaţă şi trăiesc, iar de 3 ori pe an, părintele ajută peste 10.000 de copii. Un pachet costă 60 de euro, deci, 600 de mii de euro, de trei ori pe an. În toamnă, pe lista părintelui erau 10.228 de copii, fix. Pentru a duce această poveste, părintele are o rată la banca de peste 50.000 de euro pe luna. Totul se întâmplă din donaţii. 

(…)

R: Ar mai fi atâtea de discutat şi atâtea de întrebat încât din acest interviu ar ieşi o carte nicidecum un articol de revistă. Fiecare întrebare a adus în discuţie câte o temă de o importanţă majoră şi ar fi meritat mult mai mult spaţiu şi mult mai dezbătut dar, prin acesta mi-am dorit foarte mult ca diaspora să afle că acasă lucrurile devin mai bune, datorită oamenilor ca tine! Îţi mulţumesc din suflet încă o dată pentru timpul acordat şi sper să ne mai auzim şi cu alte ocazii. Pe final, doreşti să mai adaugi ceva sau să transmiţi vreun mesaj românilor din Diaspora?

Alex Dima: Avem oameni frumoşi, care fac lucruri tare faine. Trebuie doar să-i vedem, să-i căutăm, să-i ajutăm, să-i scoatem în faţă, să învăţăm de la ei că se poate. Ei sunt adevăratele motive pentru care putem spune “România, te iubesc!”, de la ei ne inspirăm şi noi şi ne luăm energie pentru a merge mai departe. Acolo unde sunteţi, fiţi şi construiţi astfel de motive!

Alex Dima este un Om simplu, sensibil, care pune suflet şi pasiune în tot ceea ce face. E uşor să observi asta urmărindu-i munca de pe teren, prin atitudinea, carisma şi hotărârea cu care acţionează. Este de neoprit. El nu are ca prioritate să prezinte lucrurile frumos, ci să ne arate realitatea exact aşa cum este ea, indiferent de urmări. Integru, empatic şi plin de viaţă, el reprezintă un exemplu pentru noi toţi.

Citeşte articolul integral în revista Leute, ediţia martie-aprilie 2023! O găseşti AICI!

un interviu de Diana Mîndrilă

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu