Oldies

Mobbing. Cum îmi ajut copilul? (II)

Ne ţinem de promisiune! După ce primul articol pe această temă a avut succes şi am promis că aducem sfatul specialistului, iată că venim cu răspunsuri la întrebările voastre. Mulţumim doamnei Daniela Mărgineanu, psihopedagog cu experienţă, pentru ajutor.

Conform definiţiei, termenii sinonimi „bullying” şi “mobbing” reprezintă acţiuni negative repetate şi pe o perioadă mai lungă de timp, care sunt efectuate de unul sau mai mulţi indivizi împotriva unui alt individ. Astfel de acţiuni pot fi verbale (ameninţări, batjocuri, insulte), fizice (loviri etc.) sau non-verbale (grimase, întoarcerea cu spatele).

R: Cum pot eu, din postura de părinte, să observ la copilul meu că este victima mobbing-ului la şcoală dacă el nu îmi spune? Ce pot urmări la el (comportament, rezultate scolare, stil de alimentatie)?

Daniela Mărgineanu: În primul rând copilul va refuza să mai meargă la gradiniţă, la şcoală sau într-un grup (poate fi chiar şi echipa de sport, desen, muzica sau chiar grupul de prieteni, etc. din care face copilul parte). Nu întotdeauna se întâmplă la şcoală sau la grădiniţă. Chiar şi în familie sau în grupul de prieteni poate apărea mobbing.

Ca principale “simptome” sunt: pofta de mâncare creşte sau se diminuează, apar constant dureri (psihosomatice) de cap, de burtă, senzaţii de apatie, tristeţe, frică de ieşit în colectivitate. Şi atunci avem două soluţii:

a) REGULA DE AUR: ÎNTOTDEAUNA îmi cred copilul! Din prima.

Mai bine acţionez „prea repede”, decât mai târziu sau deloc. Copilul meu este cea mai importantă persoană de pe planeta asta. Indiferent ce cred sau zic alţii, copilul meu ştie şi crede că poate avea încredere în  mama, tata sau în amândoi. Îmi iau copilul în serios. NU spun: „Lasă că eşti tu prea bleg/ bleagă”, sau mai rău „da, ai făcut tu ceva…”. Nu există niciun motiv pentru a accepta un comportament neadecvat. Absolut niciunul.

Faceţi copiilor cunoscut ce înseamnă comportamente neadecvate, vorbiţi cu ei, întrebaţi-i ce le place, ce nu le place, CUM S-AU SIMŢIT AZI. Nu întrebăm doar: Cum a fost azi la grădiniţă sau la şcoală? În plus, dar foarte important: ca părinţi ne purtăm ca atare. Suntem primul şi cel mai important exemplu. Luăm copilul în serios, îl respectăm, vorbim întotdeauna cu copilul nostru politicos, prieteneşte, comunicăm deschis şi pe un ton cald dacă nu ne place ceva.

b) Întrebaţi copilul (în cazul în care bănuiţi o situaţie de mobbing sau o situaţie neplăcută cu cineva): Dacă ar fi să organizezi mâine o petrecere pe cine NU ai invita? (acesta este primul indiciu când copilul nu vrea să vorbească deschis).

R: Ce pot face să-mi ajut copilul să treacă peste trauma mobbing-ului? E de ajuns să vorbesc eu cu el sau este absolut necesar un psiholog?

Citeşte articolul integral în revista Leute, ediţia septembrie-octombrie 2022! O găseşti AICI!

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu