Pentru că nu mai au voie să meargă la grădiniţe, nu mai au voie să se joace cu alţi copii, nu mai au voie nici să se viziteze cu alţi copii, fiecare zi de lockdown le frânge câte un pic inimile.
Chiar dacă sunt mici şi am fi tentaţi să credem că nu înţeleg mare lucru sau că nu sunt atât de afectaţi, ei chiar suferă. Şi nu o spun din punct de vedere al unui psiholog sau sociolog, ci al unei mame care astăzi a plâns la gardul grădiniţei fetiţei. Am fost să ducem în poştă formularul de înscriere pentru Paul şi cel de continuitate al Sofiei. Întâmplarea a făcut ca una dintre doamnele preferate ale Sofiei să fie afară cu 5-6 copii; se jucau în grădină.
Nu vreţi să stiţi cum a ţipat Sofia: Frauuuu W. şi cum mânuţele ei mici s-au încleştat pe sârma aia de gard. Ar fi sărit gardul ăla, ar fi spus multe lucruri, ar fi râs si ar fi plâns deodată, dar s-a blocat.
Doamna a alergat spre noi, s-a bucurat foarte tare şi cu lacrimi în ochi a spus că nu e frumos cu copii aşa puţini la grădiniţă şi că abia aşteaptă să revină toată lumea înapoi sănătoasă. În scurtul schimb de replici blânde am urmarit-o pe Sofia. Era radiantă cu ochii la „cea mai bună Frau”.
Am plecat cu promisiunea că ne vom auzi la telefon cu doamnele şi că putem urmări activităţile din grădiniţă pe canalul lor de youtube.
Apoi am mers mai departe în plimbare. Am vorbit mult cu Sofia, ne-am amintit de toţi colegii ei dragi, mi-a repovestit întâmplări care i-au plăcut sau care nu, cum s-a lovit ea şi i-au pus gheaţă, cum aduna conuri din grădină, despre copacii ei… şi câte şi mai câte. Şi am făcut planuri pentru când va reveni… Mi-am dat seama cât de mult îi lipseşte. Deşi nu ştie bine limba, deşi a fost atât de puţin timp la grădiniţă aici, deşi se trezea greu uneori dimineaţa şi abia aştepta weekend-ul, îi este dor. Foarte dor.
„Mami, merci că mi l-aţi făcut pe Paul, că nu ştiu ce făceam eu acum, când stăm numai acasă, fără el. Aşa mă distrez măcar puţin până merg iar la grădi, la copii mai mari” – Sofia.
Nu pot face mare lucru; colorez, mă joc cu ei, facem activităţi, dar ştiu şi simt că nu voi putea niciodată suplini grădiniţa. Le lipseşte sentimentul de apartenenţă la grup, de utilitate în raport cu ceilalţi, de implicare la acţiuni şi lucrul în echipe. Cu copii de vârsta lor.
Şi nu ştiu, dar cred că şi cei mai măricei sunt afectaţi. Eu în Generală mergeam cei 5 kilometri pe jos la şcoală şi înapoi efectiv de mână cu colega mea. Aşa prietene bune eram.
Relaţiile sunt importante, prieteniile sunt importante, suntem fiinţe sociale şi asta nu poate schimba niciun lockdown. Dar ne afectează din punct de vedere emoţional, fără discuţii.
Şi-mi pare rău… de noi toţi, dar mai ales de cei mici!
Nu sunt comentarii