La cinci ani a primit prima lui orgă Casio, cadou de la tatăl său – astăzi, la 38 de ani, pianistul și compozitorul născut la Constanța este pe cale să urce pe una dintre cele mai prestigioase scene din lume. Pe 25 septembrie 2026, Andrei Irimia va concerta la Filarmonica din Berlin, un moment de cotitură care marchează și startul unui amplu turneu de toamnă prin unsprezece orașe. Într-un interviu pentru Leute Magazin, el vorbește despre drumul său între muzica minimalistă, teatru și diaspora – și despre motivul pentru care arta adevărată nu are nevoie de traducere.
Leute: Andrei, bun venit în paginile revistei noastre, îţi mulţumim că ai acceptat acest interviu. Hai să facem cunoscută cititorilor noştri povestea ta! Ești născut la Constanța acum 38 de ani. Cum arăta copilăria ta și ce rol avea muzica în casa părintească?
Andrei Irimia: Vă mulțumesc mult pentru invitație. Copilăria mea la Constanța a stat, firesc, sub semnul mării și al unei anumite libertăți de mișcare. Acasă, muzica nu era neapărat abordată academic, dar era o prezență constantă și naturală. Atmosfera aceea de la malul mării, cu ritmul ei specific, cred că a pus bazele modului contemplativ în care privesc și compun muzica astăzi.
L: Ai primit prima ta „orgă” – un Casio – cadou de la tatăl tău, la doar cinci ani, e adevărat? Îți mai amintești acel moment? Cât de mult a însemnat pentru tine?
Andrei Irimia: Da, este adevărat și îmi amintesc momentul destul de clar. Pentru un copil de 5 ani, acea mică orgă Casio nu a fost percepută ca o obligație de studiu, ci ca o jucărie fascinantă. Însă a fost jucăria care a deschis o întreagă lume. A însemnat enorm pentru că a fost primul meu instrument de explorare. Tatăl meu nu a avut de unde să știe atunci, dar acel cadou a fost, practic, prima cărămidă a drumului meu de azi.
L: Familia ta te-a încurajat de la început să mergi pe acest drum, sau a fost nevoie să lupți pentru propria vocație? Ai avut, de-a lungul anilor, un model sau un mentor – un profesor, un pianist, un compozitor – care ți-a marcat parcursul?
Andrei Irimia: Ca în majoritatea familiilor care își doresc stabilitate pentru copii, a existat o strângere de inimă. Arta, și mai ales statutul de artist independent, vine la pachet cu multe incertitudini. N-a fost o luptă, ci mai degrabă un proces lung prin care a trebuit să le demonstrez, și să-mi demonstrez și mie, că asta e singura cale în care mă pot exprima complet.
Legat de mentori, nu am avut acea figură clasică de profesor care să mă ghideze pas cu pas, dar am avut mentori spirituali în compozitorii minimaliști. Descoperirea unor nume ca Philip Glass sau Yann Tiersen a fost o revelație. Ei mi-au arătat că muzica poate fi extrem de profundă fără să fie încărcată de un eclectism tehnic steril.
https://www.instagram.com/anto.fotograf
L: Cititorii Leute sunt, în mare parte, români care trăiesc în Germania sau germani cu legături românești. Tu ai o relație tot mai strânsă cu scena berlineză – ai revenit acolo an de an. Cum a apărut această legătură cu Germania și cât de mult contează pentru tine să cânți în fața unui public din diaspora?
Andrei Irimia: Berlinul are o energie unică, este un hub incredibil pentru muzica neoclasică și experimentală, un loc unde publicul este educat să asculte texturile, nuanțele și atmosfera. Legătura a apărut organic, din dorința de a-mi testa muzica într-un spațiu cultural extrem de exigent, dar deschis.
Să cânt în fața diasporei este, de fiecare dată, un moment încărcat de o intensitate aparte. Pentru românii de acolo, muzica instrumentală devine adesea un spațiu de reconectare cu rădăcinile, un fel de punte emoțională cu „acasă”.
L: Te simți, într-un fel, un artist „între două lumi”, România și Germania (sau Europa, în sens mai larg)? Cum resimți tu tema migrației, fie ea artistică sau personală? Are arta ta influenţe externe?
Andrei Irimia: Mai degrabă mă simt un artist care încearcă să dizolve granițele dintre aceste lumi. Muzica instrumentală are acest pașaport universal. Tema migrației artistice o văd ca pe o formă de îmbogățire: pleci ca să aduci ceva nou înapoi și te întorci ca să iei cu tine esența locului de unde ai plecat.
Arta mea are, cu siguranță, influențe externe. Este un melanj între structura europeană și sensibilitatea de acasă.
L: Ai debutat cu Nuit Minimaliste (2019), un omagiu adus tradiției minimaliste franceze, urmat de All Strings Attached (2022) și, mai recent, de Lights & Shadows. Cum s-a schimbat omul din spatele pianului între aceste etape?
Andrei Irimia: A fost o evoluție spre asumare și densitate. În Nuit Minimaliste eram axat pe simplitatea pianului solo, exploram o zonă mai aerisită. În All Strings Attached am simțit nevoia de volum, de a îmbrăca scheletul minimalist al pianului în aranjamente de coarde. Cu Lights & Shadows, simt că am trecut într-o etapă de maturitate, unde folosesc accente digitale subtile pentru a crea o tensiune atmosferică mai profundă.
Omul din spatele pianului a învățat să nu se mai teamă de imperfecțiune. Am înțeles că o notă adevărată, încărcată de o stare reală, valorează mult mai mult decât una executată impecabil, dar rece.
L: Ai reușit să ieși din tiparul „pianistului clasic”, combinând pianul cu electronică, coarde, teatru și lumini într-un format imersiv. De unde vine nevoia asta de a spune povești dincolo de note?
Andrei Irimia: Pentru mine, muzica funcționează foarte vizual, aproape cinematografic. Când compun, văd imagini, lumini, umbre și mișcare. De aceea, formatul imersiv nu a fost un artificiu de marketing, ci o necesitate de a transpune pe scenă întregul spectacol din mintea mea. Vreau ca un concert să fie o experiență senzorială totală, nu doar o audiție.
L: În 2025 ai compus muzica pentru piesa de teatru Regina Mamă, la Teatrul Național București. Cum a fost să scrii pentru o poveste care nu-ți aparține, ci trebuie să slujească regia și actorii?
Andrei Irimia: A fost un exercițiu extraordinar de disciplină și generozitate artistică. Când scrii pentru teatru, trebuie să-ți lași ego-ul deoparte. Muzica nu mai este personajul principal; ea devine o plasă de siguranță emoțională pentru actori și un element care potențează viziunea regizorului.
L: Ai cântat pe scene precum Palau de la Música Catalana (Barcelona), La Scène Parisienne, World Heart Beat (Londra) și ai fost singurul artist român invitat la Sziget Festival. Care moment ți-a rămas cel mai aproape de suflet şi cum te-ai simţit reprezentând România acolo?
Andrei Irimia: Fiecare scenă te transformă în felul ei, iar contrastul dintre ele este cel mai interesant lucru. La Palau de la Música Catalana din Barcelona, de exemplu, m-a fascinat felul în care a vibrat tăcerea în sală; este un spațiu cu o istorie atât de bogată, încât simți că publicul vine acolo pregătit să asculte fiecare respirație dintre note, oferind compozițiilor o intimitate aparte. La polul opus, Sziget Festival a însemnat o descărcare uriașă de energie în aer liber, în fața unei mulțimi incredibil de diverse.
Să reprezint România în aceste spații este o mândrie discretă, dar profundă.
L: Pe 25 septembrie 2026 vei concerta la Berliner Philharmonie, una dintre cele mai prestigioase săli din lume. Ce înseamnă acest concert pentru tine, ca artist român, în fața unui public berlinez și internațional?
Andrei Irimia: Este, fără îndoială, un punct de cotitură și un vis împlinit. Să pășești pe scena Berliner Philharmonie implică o responsabilitate uriașă și un respect enorm față de tot ce reprezintă acel loc în istoria muzicii universale. Pentru mine, ca artist român independent, această prezență este o confirmare a faptului că drumul pe care l-am ales este unul valid și valoros.
De altfel, acest concert de pe 25 septembrie nu este un moment izolat. El reprezintă, de fapt, startul unui turneu mult mai amplu pe care îl avem planificat în această toamnă în Germania, un parcurs care ne va purta ulterior prin nu mai puțin de 11 orașe.
L: Turneul din toamnă/iarnă te poartă prin Bruxelles, Berlin, București, Chișinău, Sibiu și Cluj-Napoca, cu proiectul Lumini și Umbre și alături de Marius Manole. Cum e să rupi toate barierele legate de spaţiu şi cultură prin muzica ta şi cum îmbogăţeşte colaborarea cu Marius Manole actul artistic?
Andrei Irimia: Să vezi cum un proiect născut din stări atât de intime capătă sens în fața unui public dintr-o altă țară, cu o cultură complet diferită, este o senzație incredibilă. Muzica instrumentală are acest avantaj uriaș: nu are nevoie de traducere. Ea ocolește complet barierele de limbaj și se adresează direct unei zone din noi care nu folosește cuvinte.
Când sunt pe scenă în turneul european și văd oameni din medii diferite care închid ochii în același timp pe o anumită compoziție, realizez că, la un nivel profund, suntem extrem de asemănători. Dincolo de granițe, de limbi sau de mentalități, avem aceleași frici, aceleași nostalgii și aceeași nevoie de a ne opri din alergat.
Colaborarea cu Marius Manole aduce o textură absolut viscerală turneului din România. Marius are o capacitate unică de a transmite emoția brută, iar modul în care vocea lui interacționează cu pianul meu este de o sincronizare perfectă.
L: Eşti sau vei fi poate un model pentru noua generaţie de artişti, muzicieni, ce i-ai spune unui copil care ar primi azi un instrument muzical, ar avea talent, dar prea puţină susţinere? Dar lui Andrei de 5 ani, ce i-ai spune?
Andrei Irimia: Unui copil aflat la început i-aş spune să nu caute să placă tuturor și să nu se lase descurajat de lipsa de rețete sau de sprijin imediat. Talentul este doar punctul de pornire, dar încăpățânarea de a rămâne fidel propriei tale voci este cea care te duce mai departe. Arta înseamnă să ai curajul să fii vulnerabil, chiar și atunci când pare că nimeni nu ascultă.
Iar lui Andrei de 5 ani, cel care se juca la orga Casio primită de la tatăl lui, i-aș spune doar atât: „Ai încredere în proces. Nu-ți face griji dacă nu te potrivești în cutiile standard pe care ți le propun ceilalți. Continuă să apeși clapele exact așa cum simți, pentru că într-o zi, sunetul ăsta o să ajungă exact unde trebuie.”
L: Și, în final, ce visează Andrei Irimia pentru anii care vin? Există o scenă, o colaborare sau un proiect care-ţi este ţel?
Andrei Irimia: Privind spre viitor, dincolo de turneul din acest an, avem deja confirmată pentru 2027 o altă scenă prestigioasă: Elbphilharmonie din Hamburg, alături de concerte în Spania, regiunea Benelux și sudul Franței.
Ca țel pe termen lung, îmi doresc să explorez și mai mult zona compoziției pentru cinematografie, muzica de film fiind o mare pasiune de-a mea. Însă, dincolo de scene mari sau proiecte complexe, visul meu cel mai mare este să-mi păstrez mereu această libertate de a crea fără filtre, de a tăcea când nu am nimic de spus și de a rămâne la fel de onest în fața pianului.
un interviu de Paula Ciupag
Nu sunt comentarii