„Viața poate fi considerată ca un laborator de experiențe sau ca un spital în care fiecare bolnav are nevoie de ajutorul vecinului de pat”. – Tudor Arghezi
De trei ani, de când scriu în această revistă minunată, încerc să trezesc în oameni dorința de a-și menține sănătatea prin metode simple și accesibile.
Dragi cititori, vreau să știți că nu sunteți meniți să trăiți în suferință. Aveți în voi toate resursele necesare pentru a vă bucura de o viață sănătoasă și echilibrată – totul începe cu voința voastră.
Adesea, suferința nu provine doar din cauze fizice, ci și din nemulțumirea față de sine și sentimentul de vinovăție. Însă aceste gânduri nu definesc realitatea – ele pot fi schimbate. Cele mai nocive tipare mentale, care contribuie la apariția bolilor, își au rădăcina în emoții negative precum resentimentele, autocritica excesivă și sentimentul de culpabilitate.
Un pas esențial spre vindecare este să ne eliberăm de trecut, să ne acceptăm așa cum suntem și să învățăm să iertăm – atât pe cei care ne-au rănit, cât și, mai ales, pe noi înșine. Iubirea de sine nu este un act de egoism, ci fundația pe care se clădește o viață armonioasă și sănătoasă.
Câteva informații despre longevitate
Știați că mușchii sunt adevăratele „organe ale longevității” și că mișcarea joacă un rol esențial în menținerea sănătății?
În prezent, tot mai mulți oameni se confruntă cu dureri de spate, șolduri sau genunchi, însă puțini își pun problema că organismul nostru a fost creat pentru mișcare, nu pentru a petrece ore întregi pe scaun, fie în fața televizorului, a computerului sau la birou.
un articol de Maria Ivanov, psiholog
Citeşte articolul integral în Revista Leute nr. 1/2025! O găseşti AICI: Leute MAGAZIN Nr.1/2025 – Leute Magazin
Nu sunt comentarii