Am cunoscut-o mai întâi online, observând faptul că susţine şi promovează revista noastră. Apoi mi-a fost recomandată pentru a-i spune povestea de către o altă colaboratoare care mi-a şi trimis una din cărţile în care tânăra scriitoare a publicat. Am citit-o şi mi-am spus atunci că: Meli merită să fie citită şi cunoscută. E mai mult decât o tânără căreia îi place să scrie.
UN ÎNCEPUT ANEVOIOS
Şi nu m-am înşelat. Melisa Maria Dumitrache are doar 24 de ani şi vine din localitatea Săcălaz, judeţul Timiş. Primii paşi în viaţa ei au fost foarte grei şi anevoioşi, dar au adus-o azi aici. S-a născut prematur, la doar şase luni, cu o greutate de doar 750 de grame şi a stat la incubator. Din cauza faptului că nu i-au fost suficient de bine protejaţi ochii, i s-a dezlipit retina. Astfel, din păcate, o eroare medicală i-a „furat” văzul şi i-a distrus viaţa. Deficienţa s-a observat mult prea târziu, moment în care o operaţie ar fi fost prea riscantă din punct de vedere neurologic. Nimic însă nu avea să prevestească destinul Melisei.
Binecuvântarea a venit din cărţi
Copilăria i-a fost călăuzită de oameni buni, oameni care i-au înţeles deficienţa şi au ajutat-o să-şi depăşească această condiţie cu ajutorul cărţilor. Primii ani de şcoală i-a făcut în România la o şcoală specială pentru copiii cu deficienţe de vedere, iar pasiunea pentru citit şi scris a venit foarte natural, încă de la vârsta de 8 ani. „Atunci am scris o carte pentru copii, despre un fulg de zăpadă care trece prin diferite aventuri. Asta a fost practic prima mea poveste, lansată la cenavlul Flacăra din Timişoara”, spune Melisa încă din primele minute ale interviului nostru.
A învăţat să citească cu alfabetul Braille, de la un profesor foarte dedicat şi care i-a insuflat valori şi cunoştinţe care o călăuzesc şi astăzi. „A fost foarte greu la început pentru că există 264 de combinaţii în alfabetul ăsta, cuprinzând literele, semnele matematice, notele muzicale, doar din şase puncte. M-a învăţat un domn profesor care la rândul lui era nevăzător şi era pensionar, Gheorghe Enache se numea. El, împreună cu soţia lui, au fost ca o a doua pereche de părinţi pentru mine, au avut o răbdare infinită cu mine şi ei mi-au fost model, m-au încurajat să nu mă dau bătută, chiar dacă întâmpin o reacţie de respingere sau o situaţie conflictuală. Mi-am promis că voi duce mai departe această moştenire primită de la ei: empatia, înţelegerea şi răbdarea faţă de alţi oameni. Tot el mi-a descris atât de frumos etapele şcolare care aveau să urmeze, încât îmi plăcea să învăţ şi îmi doream să ajung şi eu în vârful piramidei.”, adaugă emoţionată aceasta.
O schimbare, un pas în… spate
În 2014 s-a mutat în Germania, pe când avea doar 16 ani, un pas care nu a fost deloc simplu de făcut, ci s-a dovedit a fi chiar dificil. „Din păcate nu există un sistem de învăţare a limbii germane strategic şi de la cap la coadă pentru nevăzători. Aici, în momentul venirii eşti repartizat într-o clasă şi vrând-nevrând trebuie să faci faţă la toate obligaţiile şcolare. De aici, a pornit cumva declinul meu, de la premiantă cu coroniţă, la un elev care cu greu reuşea să facă faţă. Simţeam că nu mă mai recunosc, îmi era greu şi scrisul a fost un refugiu, dar şi o provocare. Atunci, la 16 ani am început să scriu serios ficţiune istorică, pentru că simţeam că pot evada într-o lume în care eu am o fărâmă de control.”, adaugă, de acum, tânăra scriitoare.
Puterea interioară este infinită
În Germania i-ar fi tare greu să-şi continue studiile, având în vedere nivelul ridicat de cunoştinţe de limbă de care ar avea nevoie, dar Melisa nu se dă bătută şi vrea să dea bacalaureatul în România şi să urmeze cursurile unei Facultăţi tot în România, chiar şi de la distanţă. „Soluţii se găsesc, important este să vrei să le găseşti şi să nu spui niciodată: gata, aici e ultima staţie. Nu e adevărat, poate e ultima staţie din direcţia asta, dar poţi alege să mergi într-o altă direcţie, mai bună”, îmi spune ea încrezătoare.
Niciodată nu l-am întrebat pe Dumnezeu: Doamne, de ce mi-ai dat mie crucea asta?
Am întrebat-o pe Meli cine o sprijină pe ea şi o încurajează atunci când simte greutatea destinului pe umerii ei. „Mă sprijină familia în primul rând, apoi oamenii care mă încurajează şi pe care îi iubesc, dar foarte mult mă motivează cuvintele unei prietene, care are şi ea probleme de sănătate, tetrapareză spastică, şi se deplasează cu un scaun cu rotile. Ea este fanul meu numărul 1 şi atunci când am un blocaj, ea îmi spune că nu am voie să mă dau bătută. Pe de altă parte, cel mai mare sprijin al meu sunt eu. Am învăţat că cel mai bine este să te bazezi pe tine însuţi. Şi mi-am spus mereu că dacă eu nu încerc să repar ceva în viaţa mea nu o să o facă nimeni pentru mine.”
Cum scrie fără vedere?
Vă întrebaţi probabil, la fel ca şi mine, cum reuşeşte să scrie cărţi, dacă nu vede?Ei bine, deşi nu are alt ajutor, Meli scrie mult şi scrie bine, reuşind astfel să întoarcă soarta în favoarea ei. Mi-a explicat cum: „Scriu pe laptop, un laptop normal, şi am ceva care se numeşte cititor de ecran, un program care vorbeşte şi îmi spune tot ce este pe ecran.” Practic, tânăra scriitoare a învăţat tastatura şi în timpul în care scrie vocea din laptop îi spune dacă a scris corect sau nu. E uimitor!
O urmă frumoasă pe pământ
Melisa scrie, învaţă şi lucrează. Nu aşteaptă ajutoare, nu întinde mâna, ci munceşte, lucru pe care trebuie să vă spun că îl apreciez foarte mult la ea. Este angajată într-o instituţie în care persoanele complet nevăzătoare distrug acte care trebuiesc scoase din uz.
Cel mai mare vis al ei este legat de… cărţi, cum altfel? „Aş dori să mă pot documenta din punct de vedere istoric, ca să pot scrie ficţiune istorică aşa ca la carte şi să ştiu că scriu pentru inimile oamenilor şi că, chiar dacă poate nu voi avea copii vreodată, aş vrea să ştiu că las o urmă frumoasă pe pământ prin tot ce fac.”, îmi spune ea în încheiere, topindu-mi sufletul.
Cea mai recentă publicare a Melisei Maria Dumitrache este povestea „Dragostea cu suflet adolescentin”, publicată într-o antologie romantică. „Acolo tratez un pic altfel o poveste de dragoste, cu răpiri, cu harem, cu personaje oarecum cunoscute – dacă aţi urmărit serialul turcesc Suleiman Magnificul – personaje pe care sper că le veţi îndrăgi. M-aş bucura ca lumea să-mi scrie şi să citească cartea, pe care o voi trimite cu autograf fiecărui doritor.”
un articol de
Paula Ciupag
Nu sunt comentarii