Şansa de a-l vedea în plin spectacol, de a-i savura anecdotele, de a râde la glumele sale, dar şi de a lăcrima la poeziile atât de profunde nu putea fi ratată.
Aşa se face că pe 13 octombrie, am mers la München, la spectacolul „Sunt un orb” susţinut de nimeni altul decât de maestrul Horaţiu Mălăele.

Sala a fost plină ochi, semn că românii din Germania erau dornici de umor de calitate, de vorbă românească şi de bucuria revederii cu conaţionalii lor.

Maestrul ne-a onorat prezenţa cu un moment cu totul desăvâşit, atât din punct de vedere artistic, cât şi uman, reuşind ca prin trecerea de la umor la nostalgie să ne aducă când râsete colorate, când lacrimi în colţul ochilor. Pentru că asta înseamnă să fii un mare artist, să poţi trasmite emoţie pură prin toţi porii, să aduci publicul de la agonie la extaz la preţ de o secundă, să smulgi aplauze furtunoase de la început până la sfârşit.

Surpriza serii a fost urcarea pe scenă a fiului său: Bogdan Mălăele, acesta din urmă încântând şi el publicul cu un moment de stand-up adaptat vremurilor actuale, atât prin tema abordată, cât şi prin vocabular. În concluzie, seara a fost o poveste demnă de a fi spusă mai departe.
un articol de
Paula Ciupag
Nu sunt comentarii