Penibil nu e doar un cuvânt!

Din când în când îmi umple o ultimă picătură paharul şi îl vărs aici. De data asta vreau să vorbesc despre cuvântul „penibil”.

E urât şi un pic jignitor, dar trebuie să-l folosesc şi să vă spun că:

• e penibil să ignori zeci de fapte bune ale unui om şi să-i vânezi un pas strâmb pentru a-l putea arăta cu degetul;
• e penibil să închizi ochii la nedreptatea făcută de cineva din anturajul tău pentru ca apoi să te erijezi într-un mare justiţiar;
• e penibil să arunci cu noroi în cel pe care nu-l cunoşti, dar presupui tu că a făcut ceva greşit, undeva;
• e penibil să profiţi de vulnerabilitatea cuiva, doar pentru a brava;
• e penibil să arunci piatra către cel care a făcut un păcat, tu nefiind cel mai probabil lipsit de multe;
• e penibil să te prefaci că nu vezi nici strigăte de ajutor, nici fapte bune, dar să fii primul prezent în caz de scandal;
• e penibil să uiţi mâna întinsă şi să întorci spatele;
• e penibil să revii în locul din care ai ales să pleci doar atunci când ai din nou nevoie de cei de acolo;
• e penibil să fii mai mândru de altcineva decât de tine şi de faptele tale.

Ar mai fi, dar cred că e de ajuns. Uneori m-am regăsit şi eu printre rânduri, m-am tras de mânecă şi am încercat să evit mereu acest „penibil”,” pentru că nu e doar nociv, ci şi periculos. Vă invit să faceţi la fel!