Lifestyle

#9EUROTICKET Cu trenul, la Ulm

E ora 10 dimineaţa şi suntem toţi patru nerăbdători pe peronul 1 al gării din Augsburg. Asta după ce am fost eu în prealabil la INFO să mă asigur că putem călători cu ticketul de 9 euro spre Ulm şi să întreb (după ce verificasem deja de 15 ori pe internet) la ce oră pleacă trenul şi cât facem. Pentru că da, a doua călătorie din seria celor nouă propuse, urma să aibă drept destinaţie Ulmul.

Citisem cu o seară înainte despre atracţiile turistice, ştiam (pe o hartă mentală, care oricum nu corespundea cu realitatea ) unde este localizat fiecare şi aveam un plan foarte bine stabilit. Totul în capul meu, totul… degeaba.

A venit trenul, lumea buluc, nu ştiu nici acum unde au fost toţi oamenii ăia, că eu nu îi văzusem aşa de mulţi pe peron. Puteam să jur. Cosmin (al cărui entuziasm şi aşa palid s-a redus până la pieire din cauza aglomeraţiei) mi-a explicat că unii au rămas în tren şi normal că dacă nu s-a golit, cu noi ceilalţi s-a umplut şi mai mult. Ce să mai… am priceput. Nu am fi avut şanse oricum, aşa că eu şi copiii am prins loc de fiţă pe scară, iar Cosmin s-a bucurat de priveliştea atâtor creştete de capete, nu de munţi, stând în picioare.

La fiecare haltă în difuzoare eram anunţaţi că vom avea cu câte zece minute în plus întârziere… Nu mă deranja. Oricum eu mă ridicam tot din cinci în cinci minute de pe scară să fac loc oamenilor să treacă la toaletă. Minunat. Mă uitam cu coada ochiului la Cosmin care părea pierdut în peisajele care i se derulau prin faţa ochilor în timp ce el privea pierdut pe geam. Puteam să jur că în gândul lui fie făcea rugăciuni, fie spunea “nu ştiu de ce am acceptat eu tărăşenia asta”, “acum şi niciodată nu mai merg eu cu trenul”, şi într-un final m-a fixat cu privirea şi a spus cu voce tare: “Tu ştii că eu acum îmi retrăiesc copilăria târzie în care mă duceau ai mei cu trenul la mamaie şi era atât de aglomerat încât stăteam în picioare de la Timişoara până la Severin? Nu îmi face bine deloc, am traume.” Eu, empatică, am bufnit într-un râs de au ridicat unii nasurile din telefoane şi am zis: “Îmi pare rău, trenul de Motru cu care mergeam eu nu era aşa aglomerat, eu prindeam loc.”

În sfârşit ajungem la Ulm. Ieşim din gară, traversăm şi neştiind încotro să mergem… mergem drept în faţă. Îi spun că ar trebui să căutăm Domul, că e imens, că are cel mai înalt turn de biserică din lume şi că apoi mai vreau la Fischerviertel, şi la încă un turn şi de acolo la nişte peşteri, în altă localitate, şi… STOP! Uite-l, uite turnu’! Strig deodată, de zici că m-am trezit din somn. Şi pornim spre el. Am intrat, am vizitat sălile de jos, absolut fascinante. Şi dacă aţi fost în Ulm, trăiţi în Ulm sau ajungeţi vreodată să nu rataţi aşa frumuseţe şi energie! Vitralii în mii de culori prin care razele soarelui joacă v-aţi ascunselea, picturi şi sculpturi de sute de ani, arcade care par a te îmbrăţişa de sus şi muzica, acordurile de orgă te învăluie pur şi simplu în linişte, pace şi speranţă. Căci dacă nici în astfel de locuri nu este energie, atunci ea nu mai este nicăieri.

Date despre Ulmer Munster:

Domul din Ulm este o biserică evanghelică-luterană clădită în stil gotic în oraşul dunărean Ulm. Înălţimea turnului bisericii este de 161,53 m, acesta fiind cel mai înalt turn de biserică din lume. De asemenea, este cea mai înaltă biserică din Germania.

Construcţia sa a fost începută în 30 iunie 1377 şi a fost deschis oamenilor în 1890.

Stilurile arhitectonice sunt Arhitectura gotică, Arhitectura neogotică, iar arhitecţii lui au fost: Matthäus Böblinger, August Beyer, Burkhard Engelberg, Konrad Heinzelmann

După ce am vizitat Domul am luat masa şi apoi am mers la un loc de joacă din apropiere, spre bucuria piticilor. Abia după ce s-au distrat ei am putut să reluăm aventura, am vizitat Fischer und Gerberviertel, Primăria din Ulm, Metzgerturm şi Scheifes Haus, despre care găsiţi mai multe detalii aici: https://www.tripadvisor.de/Attractions-g187292-Activities-Ulm_Baden_Wurttemberg.html

Toate foarte frumoase şi de neratat.

Şi… după ce eram obosiţi ne-am gândit (eu) să urcăm în turn, să vedem panorama oraşului. Nu mult, peste 70 de metri, căci doar până acolo era posibil. “Nu a fost o idee prea bună” a zis Paul pe la treapta… Nu ştiu, faceţi voi calculul. Turnul principal al bisericii are 768 de trepte, ele ajungând până la 143 m înălţime, de unde se poate vedea panorama oraşului. În zilele clare din turnul bisericii se poate vedea chiar panorama Alpilor. Noi am urcat cam 300 şi ceva de trepte. Noi toţi. Paul şi Sofia pe jos, singuri. Nu mă întrebaţi cum au putut, că nu am o explicaţie, ştiu doar că mie mi-a tremurat incontrolabil genunchiul drept vreo 10 minute. Scara este ameţitoare, trepte înguste de 50-60 de centimetri, în spirală strânsă de nu vezi în sus, nu vezi nici în jos, nu te poţi întoarce, nu te poţi opri (pentru că permanent veneau oameni de jos şi nu poţi trece om pe lângă om). E ca un test ciudat, dar pe care nu ai cum să nu îl treci. E imposibil să renunţi şi uite-aşa reuşeşti. L-am luat ca pe o lecţie. De sus, lumea e… uimitoare. Panorama îţi dă oarecum putere, ideea de a fi acolo, deasupra lumii, îţi dă încredere, satisfacţia reuşitei îţi dă speranţă şi curaj! E incredibil!

Vom rămâne cu amintiri fabuloase şi cu replici care ne-au rămas în vocabular şi de care râdem mereu. Cum ar fi cea a lui Paul în timp ce urcam: “Vom îmbătrâni aiiiici!”

Am mers înapoi la gară, am luat trenul spre casă şi… am prins locuri, nu a mai fost nici aşa aglomerat, aşa încât am avut o întoarcere plăcută. Întorşi în Augsburg (acasă) am fost atât de distraţi, obosiţi, amuzaţi, încât.. am greşit tramvaiul. Sfârşit!

P.S. Niciun cuvânt nu e ficţiune, Sofia a verificat!

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu