Ar fi trebuit să scriu această recenzie în urmă cu o lună sau poate mai mult, dar nu am făcut-o. Nu pentru că nu aş fi putut, ci pentru că nu am vrut. Am ţinut să amân, pentru a o „judeca” la rece.
Nu a fost să fie. Cu cartea asta Marius Albert Neguţ nu te poate lăsa indiferent, în niciun caz. Este mai întâi o carte despre iubire, iubirea adevărată. Iubirea care arde cu privirea şi care doare până la oase. Aşa este legătura dintre Mihai şi Ileana, protagoniştii romanului. Ileana este fata de boier pe care nu ai cum să nu o îndrăgeşti, cu atât mai mult pusă într-o lumină atât de favorabilă de doica ei – Maria. Mihai, un june curajos, inimos şi cu bună creştere. O pereche specială.
Dar vine războiul de independenţă. Şi nu, nu e cu surle şi trâmbiţe de vitejie; nici cu urale; nici cu spectacol. Ci e cu durere, cu deznădejde, cu spaimă şi teroare îmbinate cu inconştienţă şi curaj nelumesc. E cu sacrificiu. Din partea celor mulţi şi celor mici. Căci, aşa cum spune autorul, ei vor dezrobirea, luptă pentru ea, dar ce nu ştiu ei este că, de fapt, doar schimbă stăpânul.
M-a durut fiecare scenă de luptă în care ţăranii români s-au aruncat în bătaia puştilor turcilor cu speranţa învingerii, cu gândul la victorie şi sufletul la cei dragi rămaşi acasă.
Războiul însă nu iartă pe nimeni, iar dragostea dintre Mihai şi Ileana este pusă la grea încercare. Lupta celor doi pentru supravieţuire până la final m-a ţinut cu sufletul la gură, m-a făcut să plâng de neputinţă şi totuşi să sper…
Un roman de o profunzime incredibilă, o carte care nu poate şi nu merită a fi citită pe repede-nainte. Un deliciu literar, atât prin poveste şi prin documentarea acţiunii, cât şi prin maniera scrisului. Autenticitate, identitate, veridicitate! Felicitări Marius Albert Neguţ, jos pălăria!
Nu sunt comentarii