Perseverenţă, muncă, ambiţie, studiu, voluntariat, experienţe. Nu o lună, nu două, ci ani de zile. Asta ar trebui să stea în spatele oricărui om politic. Şi poate mai mult decât orice: simplitatea şi implicarea. De ce poate fi Ana-Maria Trăsnea un model pentru tinerii politicieni români?
Ana-Maria Trăsnea a fost unul dintre copiii ai căror părinţi au plecat în străinătate pentru a trimite bani acasă copiilor, aşa-numita generaţie „singur acasă”. La doar 13 ani s-a mutat însă alături de mama ei din Piatra Neamț la Berlin. A cunoscut rapid ce însemna discriminarea, a trăit experiențe de bullying şi uneori a fost chiar în pericol. Neştiind limba, cultura şi drepturile, s-a ambiţionat să rămână puternică, a înfruntat totul cu demnitate şi a învăţat mereu, constant. Apoi a muncit – voluntar. A îndrăznit să vorbească despre discriminare, abia atunci când a fost sigură pe ea şi cunoştinţele ei. Acum candidează pentru parlamentul german.

Merge din uşă în uşă şi se prezintă cu demnitate şi mândrie ca fiind româncă.
„Ana-Maria Trăsnea nu-şi ascunde originea română. Pe site-ul ei de campanie scrie deja în propoziția a doua că s-a născut în România. Vorbește germană fără accent și fără erori. Dar când se prezintă cu numele ei, folosește întotdeauna pronunțarea corectă românească.” – DW.COM
Dacă doriţi să o cunoaşteţi mai bine, vă invit să citiţi un reportaj frumos AICI!
Nu sunt comentarii