PAGINA CONSULARĂ

#Plimbareadeduminică la Freizeitpark Märchenwald im Isartal

Plimbarea de duminică a fost de poveste, la propriu. Poveştile copilăriei puse în scenete, personaje, castele, labirint, roller coaster, maşinuţe, călărie şi carusel – toate la un loc, toate la discreţie.

Ce poate fi mai frumos decât copilăria? Cu toată bucuria, toate poveştile şi toată magia ei. Cine poate fi un profesor mai bun decât un copil? Copiii ne învaţă să râdem din tot sufletul, să fim autentici, să spunem ce ne place şi ce nu, să ne bucurăm de fiecare moment, să trăim totul la intensitatea la care merită, să ne lăsăm captivi în propria poveste de viaţă.

Iar dacă suntem atenţi şi învăţăm toate aceste lucruri de la copii, primim şi recompense. Unele infinit de preţioase: zâmbete fericite, îmbrăţişări strânse ale unor braţe mici, pupicii cei mai dulci şi mulţumirea de a fi creat momente de vis pentru ei şi pentru noi deapotrivă.

Despre asta a fost #plimbareadeduminică de la FREIZEITPARK MÄRCHENWALD IM ISARTAL, despre bucurie, joacă, poveste, timp preţios. M-am bucurat foarte tare de fiecare clipă. Locaţia o găsiţi aici https://maerchenwald-isartal.de/, preţul de intrare, deşi pare piperat, nu este deloc pentru ceea ce oferă. Pentru adulţi intrarea costă 16 euro/persoană, iar pentru copii 14 euro. În acest preţ poţi să te bucuri de toate cele peste 20 de poveşti, 56 de atracţii şi 260 de figurine. Poţi sta toată ziua acolo, este şi restaurant unde poţi lua masa sau poţi veni cu mâncare de acasă, este loc amenajat cu bănci şi mese. Toaletele, pentru adulţi şi pentru copii (prinţi şi prinţese) sunt separate şi impecabile.

Locul în sine este chiar o pădure, cu o vegetaţie superbă, umbră din plin şi multe figurine, care nu fac altceva decât să te poarte în lumea lor.

Vă las câteva poze şi recomand cu tot sufletul locul pentru o #plimbarededuminică.

P.S. Mi-am învins teama de înălţime, dar roller coaster-ul, deşi era pentru copii, mi s-a părut totuşi extrem pentru răul meu de mişcare. Never again! :)))

P.P.S. A fost again! Niciodată să nu spui „niciodată”. :)))

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu