Interviu

Vatra Braşov – un restaurant românesc de poveste

Un restaurant românesc în Augsburg nu este o surpriză. Dar Vatra Braşov nu este doar un restaurant, este o poveste.

O poveste pe care mi-a spus-o în următorul interviu Luminiţa Eftin, unul dintre fondatorii  restaurantului.

R: Luminiţa, de cât timp eşti în Germania şi cum a apărut Vatra Braşov în viaţa ta?

Luminiţa E.: Sunt de 18 ani în Germania şi nu m-am gândit niciodată la ideea unui restaurant aici. O afacere da, dar nu restaurant. Nu am lucrat niciodată în bucătărie profesională, dar iubesc mâncarea românească.

          

Vatra Braşov a apărut în viaţa mea printr-un telefon scurt, de la un prieten de familie. M-a sunat şi mi-a spus „Lumi, vreau să deschid un restaurant românesc”. Eu am răspuns încântată că îl susţin, că îi doresc succes, dar el a continuat: „Cu tine, vrei?”

R: De ce ai acceptat? Ce te-a convins?

Luminiţa E.: Pentru că orice lucru nou apărut în viaţa mea este o aventură, o provocare şi pentru că deşi îmi doream de 6 ani să lucrez în domeniul social, ceva nu s-a legat, dar şi pentru că tot ce vine necunoscut spre mine mă fascinează şi îmi trezeşte interesul. Apoi şi pentru că Andrei este prietenul nostru de familie şi ne leagă multe, m-am bazat pe el ca pe un partener de nădejde.

R: De unde vine numele Vatra Braşov?

Luminiţa E.: După multe seri de consultări şi discuţii ale celor două familii, am ales acest nume din mai multe motive. În primul rând pentru că de Braşov ne leagă rădăcinile noastre. De acolo ne tragem eu şi familia mea, acolo am crescut. Iar cuvântul „vatră” are mai multe semnificaţii: de la cuptorul de demult, la vatra casei unde se strângea familia, la vatra soldaţilor care reveneau din luptă, toate conducându-ne la ideea de cămin, de apartenenţă la ceva, de unitate şi armonie. În plus, în trecut Braşovul a fost un important „nod negustoresc” şi o aşezare în care au venit: saşi, maghiari, moldoveni, olteni, câmpeni… şi ne-am gândit la cât de multicultural a fost acest loc, dar şi de diversificat din punct de vedere al gastronomiei.

R: Ce are special restaurantul românesc Vatra Braşov?

Luminiţa E.: Are mult suflet şi o autenticitate pe care mă îndoiesc că o mai regăsim chiar şi în restaurantele din România. Am adus aici cu adevărat „bucăţi” de România. De la veselă, până la mobilier, tapiţerie şi decor, până la produse de bază, băuturi şi chiar bucătarii noştri, totul este cât se poate de autentic. Am comandat acasă, le-am dat de lucru oamenilor de acolo încă din primul val de Corona, deşi erau restricţii de călătorie am mers personal să cunoaştem olarii – Ceramica Pietraru, ţesătorii şi furnizorii noştri. Am luat lucruri chiar de la Muzeul Ţăranului din Braşov, care din păcate s-a desfiinţat, o parte din lucruri au mers la alt muzeu, iar eu cunoscându-l pe domnul Curator Micu, am reuşit să obţin câteva obiecte foarte preţioase: prima troiţă sculptata de el pentru noi, un fus şi un fuior, buciumul, iar tablourile ilustrează jurnalul nostru de călătorie în căutarea acestor lucruri. Călătorie făcută în România, pe timp de Corona. Maşina de scris este veche, dar funcţională, este jurnalul nostru de restaurant.

R: Revenind la ceea ce este mai important – mâncarea şi băutura. De unde le aduceţi?

Luminiţa E.: Vinul şi berea sunt produse importate din România, iar afumăturile, mezelurile, brânzeturile şi tot ce este perisabil şi nu putem importa luăm de aici, dar de la magazinele româneşti, aşa încât să sprijinim şi afacerile românilor de aici. Ideea este să oferim gustul de acasă, susţinând comunitatea românească. Iar cei care prepară tot ceea ce avem noi mai bun sunt soţii Cristian si Cristina Vasile, doi bucătari pasionaţi, foarte pricepuţi şi creativi, veniţi la noi din inima Dobrogei – Constanţa.

R: Ce oferiţi acum românilor şi nu numai? Pentru că şi nemţii iubesc bucătăria românească… Aveţi livrare, oferte speciale de Sărbători?

Luminiţa E.: Oamenii pot comanda de pe telefon tot ceea ce este în meniu, avem şi meniul zilei uneori, pot comanda şi prăjituri asortate şi cam tot ce îşi doresc. Avem într-adevăr o ofertă specială de Sărbătorile de Iarnă: platou rece şi platou cald, o minune de gustare exact ca pe mesele de odinioară cu: slană, racituri, brânzeturi, murături… şi câte şi mai câte. Suntem deschişi la solicitări, la sugestii şi ne dorim să fim pe gustul oamenilor.

 

R: Luminiţa, îţi mulţumesc pentru interviu, pentru că ne-ai spus pe scurt povestea acestui loc. Cum vă pot găsi românii noştri din Augsburg şi împrejurimi?

Luminiţa E.: Ne puteţi găsi pe Facebook, pe Instagram cu… Vatra Braşov şi puteţi suna şi la numărul de telefon 0821 34741236 pentru detalii şi comenzi. Eu mulţumesc pentru prilejul de a face cunoscut restaurantul nostru şi în alt fel. Este important ca oamenii să ştie cine este în spatele preparatelor pe care le consumă. Sărbători minunate tuturor!

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu