Mona Vintilă (asistent social-pedagogic): E vorba despre egalitatea de şanse, iar aici până şi Germania mai are lucruri de învăţat!
Probabil că aţi cântărit multă vreme decizia de a vă muta într-o ţară străină împreună cu copiii. Cu siguranţă că aţi luat în calcul toate avantajele şi dezavantajele şi vă simţiţi pregătiţi să faceţi pasul acesta. Dar odată ajunşi acolo, cum uşuraţi procesul de integrare al copiilor într-un sistem diferit şi nou chiar şi pentru dumneavoastră? Mona Vintilă ne povesteşte despre experienţa ei de peste 12 ani ca asistent social-pedagogic în Berlin şi ne recomandă câteva instituţii care ar putea sprijini integrarea atât copiilor, cât şi a întregii familii.
R: Îţi mulţumesc din suflet pentru că ai acceptat să rupi puţin din timpul tău a-mi oferi acest interviu. Pentru început poţi să ne spui câteva cuvinte despre tine? Cine eşti şi cu ce te ocupi?
Mona Vintilă: Şi eu îţi mulţumesc pentru şansa de a-mi spune părerea despre două subiecte care îmi sunt aproape şi profesional şi privat: şcoala şi Berlinul. Mă numesc Mona Vintilă şi provin din Cişnădie, judeţul Sibiu. În 2003 am venit în Germania ca student Erasmus şi am rămas aici. Am trăit la Münster, apoi m-am mutat la Berlin. Am studiat Studii Europene şi dintotdeauna am fost interesată de societate, politică şi limbi străine. Alte pasiuni sunt pedagogia şi cultura Hip Hop, voi vorbi mai târziu şi despre asta. Din 2012 sunt asistent social-pedagogic la asociaţia südost Europa Kultur e.V., care lucrează cu migranţi din sud-estul Europei, inclusiv din România. În timpul liber iau cursuri de baterie (tobe n.r.).
R: Ce activităţi specifice cuprinde ocupaţia ta? Care este scopul acestui O.N.G şi cum se poate ajunge la voi?
Mona Vintilă: Asociaţia la care lucrez, südost Europa Kultur e.V., desfăşoară o serie de proiecte diverse printre care consiliere socială gratuită (inclusiv în limba română) pentru cetăţeni UE proaspăt sosiţi în Berlin. Avem însă şi un proiect de grădinărit, iniţiat în anii 90 pe atunci avea scopul de a susţine femeile traumatizate venite aici în contextul războiului din fosta Íugoslavie. Eu sunt activă în diverse proiecte ca pedagog şi ca asistent social. O parte din munca mea este aşa-numita Familienhilfe, adică asistenţă social-pedagogică pentru familii în cooperare cu Protecţia Copilului. De-a lungul acestei perioade am mai lucrat ca pedagog şi la un proiect de afterschool cu copii din România şi un proiect de orientare profesională pentru tineri romi din Estul Europei. Momentan lucrez într-un proiect de prevenţie a abandonului şcolar în sectorul Spandau, unde cooperăm cu anumite şcoli şi instituţii locale.
R: Drumul pe care ţi l-ai ales s-a numărat printre dorinţele tale sau conjunctura te-a adus unde eşti azi?
Mona Vintilă: A fost o combinaţie între cele două scenarii. Limba germană o vorbeam şi o iubeam încă din şcoala primară. Fascinaţia mea pentru Berlin s-a născut când aveam 17 ani, pe când trăiam încă în România, dar am avut şansa să fac o excursie de studii aici. După ce m-am mutat aici şi am început munca la asociaţia unde lucrez, am aflat că se căutau asistenţi sociali vorbitori de limba română dispuşi să lucreze cu familii din România proaspăt sosite. În acelaşi timp, încă din liceu ştiam că vreau să lucrez cu oameni şi, în mod similar, am fost interesată de situaţia minorităţii rome. Berlinul anului 2011 a aliniat cumva toate aceste aspecte şi astfel mi-am început viaţa aici.
R: Din punctul tău de vedere, care este primul şi cel mai important lucru de făcut în integrarea copilului atunci când îl aducem în Germania?
Mona Vintilă: Primul lucru care îmi vine în minte este sprijinul copilului la învăţarea limbii germane, mai ales dacă nu a avut contact cu germana încă de acasă. Există aşa-numitele Willkommensklassen în Berlin clasele de bun venit în care copiii migranţi învaţă germană, însă orice sprijin în plus, în funcţie de posibilităţile familiei, ar fi un câştig. Deoarece sistemul şcolar este organizat şi funcţionează diferit decât cel de acasă, îi sfătuiesc pe părinţi să se informeze despre asta. Există o serie de diferenţe, începând de la durata vacanţelor şi diplomele şcolare, până la felul în care şcoala comunică cu părinţii sau chiar anumite reguli care în România nu există. Între timp există broşuri despre şcoală publicate de instituţiile germane şi în limba română, există surse de informare de calitate pe canalele de social-media ale unor ONG-uri din Berlin care lucrează cu familii din România; mai pot aminti, de asemenea, grupuri ale părinţilor vorbitori de limba română pe canalele social-media şi cu siguranţă şi alte surse.
R: În urma experienţei tale, care este cea mai des întâlnită greşeală pe care o fac părinţii atunci când hotărăsc să se mute într-o ţară străină împreună cu copiii lor?
Mona Vintilă: Nu există un răspuns simplu şi scurt la această întrebare deoarece fiecare familie e diferită(!). Depinde de competenţele de toate felurile ale părinţilor, dacă ei fac vreo greşeală ori nu când hotărăsc să se mute în altă ţară cu copiii lor. Un părinte care nu s-a bucurat de o educaţie solidă în România are el însuşi o situaţie personală grea, va face foarte probabil mai multe greşeli decât un părinte dintr-o clasă socială superioară. La modul general vorbind însă, îndrăznesc totuşi să formulez un răspuns. Mi se pare dezavantajos pentru copil când este adus în Germania cu puţin timp înainte să termine anul şcolar acasă, în România, mai ales dacă e vorba de un an şcolar terminal important. O altă greşeală ar fi atunci cand nu se discută suficient cu copiii despre sentimentele şi frustrările lor, despre situaţiile şcolare, trăirile lor şi relaţiile cu colegii şi cadrele didactice. Pentru că multe lucruri aici se întâmplă altfel decât în România, după alte reguli şi rutine, la care se adaugă diferenţele culturale şi sociale, ar trebui să determine părintele să acorde mai multă atenţie copiilor şi integrării acestora în ţara pe care o adoptă. Părinţii trebuie să se pregătească pentru o societate care are altă structură şi mentalitate decât cele de acasă, luând în calcul faptul că pot exista diferenţe mari inclusiv în cadrul Germaniei, de la un land federal la altul.
R: Mutarea dintr-o ţară în alta poate fi traumatizantă pt oricine, mai ales pentru copii. Cum putem noi, ca părinţi, să le facem micuţilor integrarea mai uşoară? Ne poţi oferi câteva sfaturi în această privinţă?
Mona Vintilă: Lucrul ăsta depinde de la caz la caz; e necesar să ne orientăm după nevoile copilului în cauză. Dacă un copil suferă, de exemplu, pentru că îşi pierde prietenii din România, atunci sprijinul emoţional e necesar. Se poate ajuta copilul prin organizarea de către părinţi ale unor convorbiri online în care copiii pot vorbi unii cu alţii, eventual pentru o perioadă de tranziţie. O parte din integrarea copiilor după ce se mută aici are loc concret la şcoală ori la grădiniţă, din simplul motiv că acolo petrec o mare parte din timp în fiecare zi. Prin urmare, sprijinul lor în acel context este important. O comunicare bună a părinţilor cu cadrele didactice ori cu asistenţii sociali din şcoală e la fel de importantă ca organizarea unui ajutor la teme, dacă e nevoie. În Berlin există nenumărate locuri şi proiecte în care copiii de toate vârstele îşi pot petrece timpul liber cu activităţi frumoase şi sub supravegherea profesională a unor pedagogi. Aşa-numitele Jugendclubs un fel de cluburi de tineret, sunt printre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult în Berlin. Pentru copiii mai micuţi există alte locuri, cum ar fi centre de comunitate cu oferte culturale şi pedagogice concepute pentru întreaga familie, sau aşa-numitele Familienzentren, unde se pot găsi acvităţi de toate felurile, precum grupă de muzică pentru copii mici, cursuri de dans, yoga, masaj pentru părinţi şi copii etc. Uneori, în aceste locuri lucrează şi pedagogi care vorbesc română.
Citeşte partea a II-a articolului în viitoare ediţie a revistei Leute pentru a afla cum reuşeşte Mona Vintilă să ajungă la inimile copiilor şi părinţilor emigranţi şi cum le uşurează integrarea!
un interviu de
Diana Mîndrilă
Nu sunt comentarii