Dialog cu Cătălina Ene Onea despre interculturalitate și creație
Când o întâlnești pe Cătălina Ene Onea, ai impresia că vorbește cu aceeași naturalețe despre Humboldt-Universität ca despre poezie, despre Cottbus ca despre Ploiești. Are un dar rar de a aduce lumile una lângă alta fără a le forța să se amestece. Poate pentru că, de aproape două decenii, exact asta face: construiește punți între limbi, culturi și oameni.
Născută la Câmpina, trăiește la Berlin din 2008. Aici și-a desăvârșit parcursul academic cu un doctorat magna cum laude la Universitatea Humboldt, într-un domeniu care i se potrivește perfect: literatura și comunicarea interculturală. Vorbește calm și atent, ca și cum fiecare cuvânt ar fi deja puțin literatură. Am încercat să cuprind esenţa poveştii ei ca identitate interculturală în acest interviu, deşi un univers e greu de cuprins în doar câteva pagini.
Leute: Cătălina, să începem cu primii pași în lumea străinătăţii. Îți mai amintești prima ta zi la Berlin, în 2008? Ce ai simțit atunci?
Cătălina Ene Onea: Mulțumesc pentru invitație, îmi face mare plăcere să vorbim. Da, îmi amintesc foarte bine acea primă zi. Am venit la Berlin cu o bursă de studiu. Eram atunci studentă la master, la București, la Catedra de Germană, unde urmam un program de comunicare interculturală.
Obținusem o bursă la Universitatea Humboldt și trebuia să ajung pe 1 octombrie, dar am ales să vin cu o zi mai devreme. Am stat la o prietenă care m-a așteptat la aeroport și am traversat orașul până în sud-vestul Berlinului. A doua zi, pe 1 octombrie, am mers să-mi preiau camera de la cămin, situat în partea de est. Așa că am traversat practic tot Berlinul, cu bagaje și cu mult entuziasm.
Îmi amintesc că, ajungând la Alexanderplatz, am văzut din nou Turnul Televiziunii și i-am spus taximetristului: „Ah, suntem în centru.” Iar el mi-a răspuns: „Acesta e centrul lor.” M-a frapat faptul că, în 2008, încă se făcea o separare clară între Est și Vest. Între timp, am înțeles că anumite diferențe există și astăzi – în arhitectură, în felul de a vorbi, chiar și în mentalitate. Accentul berlinez din est, de exemplu, e astăzi mai degrabă considerat un sociolect.
Pentru mine, ca specialist în interculturalitate, a fost fascinant: o formă de „interculturalitate internă”, ca să spun așa. Și, desigur, eram extrem de bucuroasă să încep această viață nouă. Inițial venisem pentru un semestru. Între timp au trecut aproape 18 ani.
Leute: Când ai știut că Berlinul nu mai e doar un oraș de studiu, ci un loc în care vei rămâne?
Cătălina Ene Onea: Chiar din primul semestru la Humboldt am descoperit cursuri care m-au inspirat enorm. Unul dintre ele era despre mitul Medeei, pe care eu îl analizasem mereu din perspectivă interculturală. L-am urmat cu Inge Stephan, una dintre cele mai importante specialiste în Medeea din Germania. Feedbackul ei la lucrările mele era întotdeauna foarte bun și, la un moment dat, mi-am făcut curaj să o întreb dacă m-ar putea sprijini ca mentor pentru un doctorat.
Mi-a spus că era la final de carieră și că acel curs fusese ultimul, dar că se bucură să o încheie cu un student ca mine și că mă va susține, chiar dacă nu oficial. M-a recomandat unei colege, prof. Ulrike Vedder de la HU Berlin, care a devenit coordonatoarea oficială a proiectului, alături de prof. Eugenia Popeanga de la Universitatea Complutense din Madrid. Din acel moment a fost clar că voi rămâne în Germania mai mult timp. Am început doctoratul, am obținut o bursă de la Fundația Konrad Adenauer și, în cadrul acestuia, o bursă de cercetare la Universitatea Complutense din Madrid. Am locuit acolo aproape șapte luni, o perioadă extraordinar de fertilă pentru tema mea de doctorat, care s-a intitulat Medea der Gegenwart: Formen und Funktionen des Medea-Mythos in literarischen Texten nach 1945 in interkultureller Perspektive, cu prefaţă de Inge Stephan, (Figura Medeei în texte contemporane din perspectivă interculturală).
După aceea, lucrurile s-au legat firesc: am terminat doctoratul, am început să predau, am scris constant, am avut rubrici de corespondență culturală din străinătate. Activitatea mea didactică s-a împletit cu cea de autor – scrisul a fost mereu parte din mine. Am început să public de la 15 ani și nu m-am oprit niciodată; am scris chiar și în spaniolă, când trăiam în Spania. Totul s-a așezat într-un mod foarte natural.
Leute: În poezie ai debutat foarte tânără, cu o prefață de Ana Blandiana. Ți-a fost greu să porți această “legitimație”?
Cătălina Ene Onea: Am scris de mică. În familia mea, literatura, cultura și, în special, poezia au avut mereu un loc central. Am început să scriu la șapte ani și am ales chiar unul dintre primele texte ca introducere pentru cea mai recentă carte.
La 14 ani am avut deosebita șansă să o cunosc pe Ana Blandiana la Şcoala de Vară de la Sighet. Am participat la un concurs de eseuri despre experiența comunismului și am fost selectată să iau parte la întâlniri organizate de Fundația Academia Civică, împreună cu Ana Blandiana și Romulus Rusan. Acolo, aproape 100 de participanți din România și Republica Moldova discutam direct cu invitații despre istorie și cultură.
Am avut curajul să-i arăt poemele mele, iar Ana Blandiana mi-a oferit un feedback extrem de valoros. Așa s-a născut ideea cărții mele. Am întrebat-o dacă ar fi de acord să scrie prefața, iar ea a acceptat. Astfel, prima mea carte – Jocul Silabelor/ Game of Syllables/ Das Spiel der Silben a apărut la Brașov, în anul 2000, cu mai multe lansări ulterioare, inclusiv la Şcoala de Vară de la Sighet.
Această “legitimație”, acel început, a fost pentru mine și un îndemn de a continua și de a demonstra mereu valoarea poeziei. Chiar și în perioadele în care activitatea mea științifică era intensă, întâlnirile cu Ana Blandiana m-au readus mereu la poezie, care rămâne constanta mea. Poezia știe mai bine decât mine, iar textele mele din trecut îmi arată că, de multe ori, anticipau ceea ce urma să se întâmple — o formă de premoniție poetică.
Leute: Cel mai recent volum al tău, cartea și spectacolul: L.U.N.A- La Umbra Noilor Amintiri, face parte dintr-un spectacol interdisciplinar. Ce parte din tine sau din lumea ta a inspirat acest proiect?
Cătălina Ene Onea: Volumul marchează 25 de ani de la debutul meu editorial și a luat naștere dintr-o colaborare interdisciplinară cu pianistul Cristian Duca, din Ploiești, și artista Bianca Preda, din București. Cristian a ascultat un poem de-al meu și a dorit să compună muzică pentru el, iar Bianca a creat grafica animată pentru „Prințesa Curcubeu”. Lansarea video-ului a avut loc pe 24 decembrie 2024, iar ulterior, în martie 2025, am pus în scenă spectacolul L.U.N.A- La Umbra Noilor Amintiri. Titlul reflectă cei 25 de ani de la debut, iar selecția textelor vine din cărțile mele, în română, germană, spaniolă şi engleză.
Volumul L.U.N.A. stă la baza spectacolului, care păstrează ordinea și dinamica scenariului: text, muzică, grafică. Cartea a apărut la Editura Eikon în decembrie 2025 şi este mai mult decât o carte poezie/eseu; este un album, o punte între 25 de ani de creație și noi amintiri pentru următorii 25 de ani, incluzând şi coduri QR care permit cititorilor să acceseze videoclipul sau înregistrarea spectacolului. Lansarea cărţii L.U.N.A a avut loc la Târgul de carte Gaudeamus, în decembrie 2025, în prezenţa Anei Blandiana, Irinei Margareta Nistor şi a pianistului Cristian Duca.
Leute: Mai ești astăzi o autoare româncă sau una europeană?
Cătălina Ene Onea: Mă simt interculturală în esență, atât personal, cât și profesional. Experiența interculturalității m-a ajutat să înțeleg mai bine emoțiile, trăirile și relația mea cu România, dar și cu Germania. „Acasă” pentru mine nu înseamnă un singur loc: este și Germania, și România, este casa părinților, locuința mea din Berlin, cercul prietenilor, amintirea primei iubiri, întâlnirea cu prietenii, conversaţiile în limba română. Acest dinamism se reflectă și în modul în care scriu: uneori texte în română, alteori în germană sau spaniolă. Fiecare limbă are mecanismele sale interne, care modelează gândurile și formează universul poetic. Traducerea între limbi este provocatoare, dar fascinantă, pentru că îți oferă perspective noi asupra ideilor și expresiilor.
un interviu de Paula Ciupag
Articolul integral a apărut în revista Leute MAGAZIN, ediţia 1/2026, stoc epuizat.
Nu sunt comentarii