„Succesul nu e o medalie, ci o flacără interioară” — Povestea Biancăi-Gabriela Pînzariu, șefă de promoție

„Succesul nu e o medalie, ci o flacără interioară” — Povestea Biancăi-Gabriela Pînzariu, șefă de promoție 2025 la Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale, specializarea Geografia Turismului, USV

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV)* din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava își asumă misiunea printre altele de a promova tinerii și cercetătorii cu rezultate educaționale și științifice remarcabile. Un astfel de exemplu este Bianca-Gabriela Pînzariu (foto), absolventă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, și șefă de promoție 2025 a Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale, specializarea Geografia Turismului, care la doar 21 de ani își privește parcursul academic și personal cu o maturitate remarcabilă. Drumul său nu a fost lipsit de încercări, dar tocmai acestea au contribuit la conturarea unui caracter puternic, echilibrat și sensibil.

Rămasă orfană de mamă chiar la finalul liceului — într-un moment de tranziție crucial către viața adultă — Bianca a fost nevoită să învețe, rapid, independența și să ia decizii importante pe cont propriu. Lipsa unei relații apropiate cu tatăl, afectat de vicii, a accentuat nevoia de a se sprijini pe propriile resurse interioare. A găsit însă susținere necondiționată în bunica și unchii săi, persoane care i-au fost alături și au contribuit esențial la echilibrul său emoțional. „Această experiență, deși dureroasă, m-a format și m-a ajutat să-mi construiesc un caracter mai puternic și o capacitate crescută de a face față provocărilor”, mărturisește Bianca.

În ciuda obstacolelor personale, a ales să transforme fiecare provocare într-o oportunitate de a crește. Una dintre marile sale pasiuni este muzica — o ancoră emoțională și un spațiu de exprimare autentică. A învățat singură să cânte la chitară în liceu, iar perseverența și curiozitatea au condus-o spre participarea la diverse evenimente culturale. Un moment deosebit a fost obținerea mențiunii la Festivalul Național de Folk „Seri Melancolice Eminesciene”, o experiență care a încurajat-o să își continue drumul artistic, chiar și fără sprijin specializat.

Pe plan academic, Bianca s-a remarcat prin implicare și dorința de aprofundare a cunoștințelor. Participarea la Simpozionul Internațional al Studenților Geografi, ediția a XIII-a, i-a adus locul al III-lea, o realizare care i-a consolidat interesul pentru cercetare și pentru comunicarea științifică. „A fost o experiență academică valoroasă, care mi-a întărit pasiunea pentru geografie și pentru înțelegerea în profunzime a acestui domeniu”, povestește ea. Cei care o cunosc o descriu drept o persoană calmă, responsabilă și empatică. Bianca își păstrează un mod de a vorbi clar și sincer, cu o atenție reală pentru ascultare activă. Este atentă la detalii și manifestă constant dorința de a înțelege nu doar faptele, ci și motivele profunde din spatele lor. Perseverența o caracterizează în mod special — fie că este vorba de muzică, studiu sau viața de zi cu zi.

Trecerea prin experiențe dificile a învățat-o să privească lumea cu o maturitate aparte și cu un respect profund pentru procesul de învățare continuă. Astăzi, Bianca-Gabriela Pînzariu este pregătită să își continue drumul cu aceeași determinare și cu convingerea că fiecare pas contează în construcția unui viitor autentic.

Privind retrospectiv asupra parcursului său până la poziția de șefă de promoție, Bianca-Gabriela Pînzariu consideră că cel mai neașteptat lucru a fost capacitatea de a-și păstra echilibrul și motivația, în ciuda provocărilor din viața personală. În acea perioadă, mama sa era grav bolnavă, iar această realitate plutea constant în fundalul fiecărei zile. „Era o grijă constantă, o teamă care nu se spunea cu voce tare, dar care mă însoțea peste tot”, își amintește Bianca.

Dacă ar fi putut primi un sfat la începutul acestui drum, și-ar fi dorit să știe că nu trebuie să controleze totul. „Aș fi vrut ca cineva să-mi spună că este în regulă să nu pot controla totul. Că unele lucruri nu depind de mine, dar felul în care aleg să merg mai departe, să învăț, să muncesc, să nu renunț, contează enorm”, mărturisește ea. O altă lecție prețioasă a fost legată de acceptarea propriei vulnerabilități. „Mi-ar fi prins bine să știu că fragilitatea nu mă face slabă, ci umană. Și că într-un fel tăcut, durerea poate deveni un combustibil pentru transformare”, spune Bianca cu maturitate.

Astăzi, privind în urmă, ea este convinsă că nu diplomele sau notele definesc cu adevărat parcursul ei, ci puterea de a merge mai departe chiar și în cele mai incerte momente. „Asta a fost, și este în continuare, cea mai valoroasă lecție”, concluzionează.

Parcursul Biancăi-Gabriela Pînzariu a fost modelat de mai multe voci, venite din direcții diferite. Una dintre cele mai influente a fost cea a profesorului de geografie din liceu. „De la el a început totul — curiozitatea și dorința de a înțelege lumea”, spune Bianca. Nu doar materia în sine a captivat-o, ci modul în care aceasta era transmisă: „Cu pasiune, claritate și respect față de fiecare întrebare”. Alături de această influență academică esențială, un rol determinant l-au avut vocile familiei, care i-au oferit sprijin emoțional în cele mai dificile momente. Mai presus de toate, însă, s-a aflat vocea interioară — poate cea mai puternică dintre toate. „A fost cea care mi-a spus să continui, să învăț, să nu renunț și care m-a condus spre ceea ce sunt astăzi”, mărturisește Bianca. Pentru ea, fiecare pas făcut a fost rezultatul unei combinații între sprijinul primit din exterior și curajul interior de a merge mai departe, chiar și atunci când drumul părea solitar.

De-a lungul anilor de formare, sensul meritului s-a transformat treptat pentru Bianca-Gabriela Pînzariu. La început, percepea această idee într-un mod simplu și direct: „Învățai bine, primeai note mari sau premii — iar asta însemna că ți-ai câștigat locul”, își amintește. Experiențele de viață și provocările întâlnite au nuanțat însă această perspectivă. Bianca a înțeles că meritul nu este întotdeauna vizibil sau recunoscut în raport direct cu efortul depus. „Viața mi-a arătat că nu totul este atât de liniar”, afirmă ea. Astăzi, privește meritul ca pe un concept mult mai complex. „Pentru mine, meritul nu înseamnă doar rezultate, ci și rezistență, demnitate, implicare și caracter”, explică Bianca. În viziunea sa, adevărata valoare a meritului stă nu doar în ceea ce reușești „să iei”, ci mai ales în ceea ce ești dispus să oferi — sprijin, bunătate, încurajare. „Merit nu înseamnă doar să fii în față, ci să ajungi acolo fără să pierzi ce e mai uman în tine”, conchide ea cu maturitate.

Succesul aduce cu sine validare și recunoaștere, dar și o presiune tăcută, pe care Bianca-Gabriela Pînzariu a resimțit-o din plin. La început, performanțele sale au venit ca o recompensă firească a muncii depuse. „La început, succesul vine ca o validare a muncii tale, ca o recompensă sinceră”, spune ea. Cu timpul însă, această reușită a generat și un set de așteptări — nu doar din partea celor din jur, ci și din partea propriei conștiințe. „Devine și o așteptare, a ta, a celorlalți, a mediului în care te miști. Și uneori, acea așteptare apasă mai greu decât pare”, mărturisește Bianca. A existat și reversul medaliei. „Am simțit de multe ori că succesul, în loc să mă elibereze, mă obligă să nu greșesc, să nu obosesc, să nu arăt că și eu am momente de îndoială”, explică ea. În spatele titlului de șefă de promoție 2025 a Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale și al burselor obținute, s-au ascuns momente de fragilitate profundă: „Nopți cu îndoieli, zile în care abia m-am ținut pe picioare, dar nu mi-am permis să las ceva neterminat”, adaugă. Nu pentru că cineva i-ar fi cerut-o explicit, ci pentru că, în ochii lumii, reușita constantă tinde să devină o normă, nu un efort. Între timp, Bianca a învățat o lecție importantă: „Succesul nu trebuie să fie o mască sau o presiune, ci un drum care include și fragilitate”. Este un drum pe care a ales să îl parcurgă cu autenticitate, asumându-și și momentele de slăbiciune, nu doar pe cele de strălucire.

Într-un sistem educațional în care se vorbește încă prea rar despre bucuria autentică de a învăța, Bianca-Gabriela Pînzariu a reușit să-și mențină curiozitatea vie. Pentru ea, învățarea nu a fost niciodată doar despre note sau validare externă. „Pentru mine, învățarea nu este doar despre note sau validare, ci despre descoperire”, explică. Chiar și atunci când sistemul părea să ignore frumusețea cunoașterii și curiozitatea autentică, Bianca a căutat mereu un sens personal în ceea ce studia. „Am învățat geografie pentru că simțeam că înțeleg mai bine lumea și locul meu în ea. Am învățat să cânt la chitară pentru că muzica mi-a oferit liniște atunci când nimeni nu știa ce simt”, povestește aceasta.

În momentele de oboseală și dezamăgire, a mers mai departe nu din obligație, ci dintr-o nevoie profundă de a rămâne conectată la ceva mai mare decât greutățile zilnice. „Învățarea a devenit modul meu de a rămâne conectată la ceva mai mare decât greutățile zilnice”, spune Bianca. Renunțarea nu a fost niciodată o opțiune ușoară. „În momentele de oboseală și dezamăgire, n-am mers înainte doar pentru că trebuia, ci pentru că simțeam că renunțarea nu mă va liniști, ci mă va lăsa cu un gol în suflet”, afirmă ea. Pentru Bianca, curiozitatea este asemenea unei flăcări fragile, dar prețioase: „Uneori, curiozitatea nu e un foc mare, ci o flacără mică pe care o protejezi cu grijă. Dar dacă o ții vie, chiar și așa, te poate duce departe”.

A fi lider într-o sală de curs sau seminar nu înseamnă doar a fi ascultat, ci și a fi constant observat — o experiență pe care Bianca-Gabriela Pînzariu a trăit-o din plin. Poziția vine la pachet cu așteptări: să știi, să răspunzi, să nu greșești. Însă, uneori, și cu priviri mai puțin prietenoase. „Invidia, când există, nu se arată direct, dar o simți în distanțele care se creează, în tăcerile dintre colegi”, observă ea.Pentru a gestiona aceste situații, Bianca a ales calea modestiei. „Am încercat să nu mă las definită nici de aplauze, nici de răceală”, explică Bianca. A conștientizat că succesul personal nu are valoare reală dacă nu este împărțit cu respect și empatie: „Am știut că reușita mea nu are valoare dacă nu e împărțită cu respect, cu empatie, cu sprijin pentru cei din jur”.Atitudinea sa în sala de curs a fost una echilibrată. „Nu m-am grăbit să răspund prima, am lăsat loc și altora, am ascultat”, povestește Bianca. Pentru ea, leadershipul autentic înseamnă mai mult decât a fi mereu în față: „Un lider adevărat nu e cel care stă mereu în față, ci cel care știe când să pășească un pas în spate pentru a-i lăsa și pe ceilalți să strălucească”. Cât despre singurătate, aceasta a făcut parte din traseu. „Da, a existat, dar în acea singurătate am învățat să mă cunosc mai bine și să mă construiesc”, mărturisește cu sinceritate.

Pentru Bianca-Gabriela Pînzariu, activitățile extracurriculare nu au fost niciodată simple opțiuni complementare studiului, ci componente esențiale în formarea unei gândiri mai largi, mai critice și mai empatice: „Acolo am învățat să privesc dincolo de paginile unui manual sau curs, să înțeleg diversitatea punctelor de vedere, să lucrez în echipă, dar și să mă exprim într-un mod personal”. Aceste spații i-au oferit șansa de a-și testa ideile, curajul și limitele, într-un mediu în care învățarea merge dincolo de conținutul academic standard. Un exemplu definitoriu pentru acest proces a fost participarea la Simpozionul Internațional al Studenților Geografi. „Acolo nu a contat doar cât de bine stăpâneam un conținut, ci cât de clar îl puteam transmite”, povestește Bianca. Experiența simpozionului a modelat profund modul ei de gândire: „A fost o experiență care m-a ajutat să gândesc mai critic, mai analitic, dar și mai empatic”. A învățat să asculte alte perspective, să accepte dezacordul și să învețe din el — o lecție cu valoare dincolo de orice premiu sau rezultat academic.

Dacă ar avea ocazia să contribuie printr-o platformă națională dedicată tinerilor, Bianca-Gabriela Pînzariu ar adresa trei cerințe esențiale celor care elaborează politicile educaționale din România. Prima ar fi regândirea modului în care este definită „reușita” în școală. „În momentul de față, sistemul pune prea mult accent pe rezultate și prea puțin pe procesul de învățare, pe gândirea critică sau pe creativitate”, subliniază ea. Bianca ar pleda pentru o reformă reală a evaluării, care să încurajeze învățarea profundă, nu doar acumularea de informații pe termen scurt. A doua solicitare ar viza accesul la activități extracurriculare. „Cultura dezbaterilor, arta, voluntariatul și participarea la proiecte internaționale nu ar trebui să fie privilegii, ci normalitate”, afirmă. Consideră că aceste activități ar trebui să fie gratuite și bine organizate, pentru a oferi tuturor elevilor și studenților oportunități egale de dezvoltare personală. În al treilea rând, Bianca ar cere investiții serioase în formarea profesorilor — nu doar în competențele pedagogice, ci și în dezvoltarea empatiei și a abilităților de comunicare. „Un profesor care înțelege ce înseamnă sprijinul real poate face diferența între un elev care abandonează și unul care își descoperă vocația”, spune ea cu convingere. Propria sa pasiune pentru geografie a pornit tocmai de la un astfel de profesor, capabil să inspire și să sprijine autentic.

Bianca-Gabriela Pînzariu nu își dorește să fie definită de o singură etichetă profesională. Se vede ca o voce care va rămâne aproape de oameni — fie în sfera educației, a științei, fie a implicării civice. „Nu simt nevoia să mă închid într-o singură etichetă”, afirmă cu convingere.

Dragostea pentru domeniul geografic, plăcerea de a învăța și de a explica, dorința de a cerceta și de a înțelege lumea sunt aspecte fundamentale ale parcursului său. „Iubesc domeniul geografic, iubesc să învăț și să explic, să cercetez și să înțeleg lumea”, spune ea. Dincolo de acestea însă, ceea ce o animă profund este ideea de sens și contribuție reală. „Ceea ce fac trebuie să aducă o contribuție reală — nu doar prin informație, ci prin apropiere, prin claritate, prin umanitate”, explică Bianca. Pentru ea, adevărata vocație constă în a transforma cunoașterea în legătură, în a crea punți — între oameni, între idei, între discipline: „Poate că acel «ceva» este nevoia de a transforma cunoașterea în legătură”. Visează la un spațiu în care să poată îmbina știința cu educația, arta cu empatia, analiza cu prezența umană: „Poate voi preda, poate voi cerceta, poate voi construi proiecte civice. Dar știu că mereu voi căuta profunzimea, onestitatea și impactul, chiar și în lucrurile mici”.

Bianca-Gabriela Pînzariu privește cu luciditate ideea de succes și refuză să o reducă la note și medalii. Consideră că acestea sunt repere exterioare, care pot avea valoare, dar nu reprezintă singura măsură a valorii unui tânăr. „Succesul nu se reduce la note și medalii. Acestea sunt doar repere exterioare, care pot fi importante, dar nu sunt singura măsură a valorii unui tânăr”, afirmă aceasta. Pentru Bianca, adevărata validare începe din interior — în momentul în care un tânăr își descoperă pasiunea, își înțelege limitele și curajul, și învață să se ridice după fiecare eșec: „Succesul real ține de modul în care contribuim la lumea din jur, de capacitatea noastră de a rămâne integri, empatici și deschiși”. Notele și diplomele pot deschide uși, însă, în viziunea sa, adevărata validare se construiește altfel: „Se construiește în relațiile pe care le creăm, în responsabilitatea pe care o asumăm și în impactul pe care îl avem asupra comunității”, spune Bianca. Într-o societate dinamică, crede că validarea autentică presupune un echilibru fin între ceea ce realizăm și cine suntem cu adevărat. „Succesul este o călătorie, nu doar o destinație marcată prin diplome”, concluzionează cu maturitate.

În anii de facultate, Bianca-Gabriela Pînzariu s-a confruntat cu o întrebare care a revenit în cele mai grele momente: „Pentru cine reușesc, de fapt?”. O întrebare născută în clipe de epuizare și nesiguranță, când își punea problema dacă nu cumva urmărea o confirmare care nu-i mai aparținea cu adevărat. „Dacă ceea ce fac este din bucurie sau din teama de a nu dezamăgi”, își amintește ea. Astăzi, răspunsul este clar: „Reușesc, în primul rând, pentru mine, nu din orgoliu, ci din respect pentru ceea ce am trăit, pentru eforturile celor care m-au susținut și pentru visurile mele”. În acest răspuns, locul mamei sale este esențial: „Reușesc pentru mama mea, care nu mai e, dar care m-a învățat să fiu puternică”, spune cu emoție. A învățat că succesul autentic nu este cel vizibil din afară, ci cel care aduce pacea interioară: „Succesul adevărat nu este cel care se vede din afară, ci cel care se simte din interior: liniștea de a ști că ai mers pe drumul tău, chiar și atunci când era greu”.

Ajunsă la capătul unui parcurs universitar marcat de muncă, renunțări, speranțe și momente de tăcere, Bianca-Gabriela Pînzariu ar scrie României educate o scrisoare cu un ton deopotrivă lucid și plin de speranță.Ar spune că educația sa nu a fost clădită doar pe manuale sau note, ci mai ales pe oameni. Pe profesorul de geografie din liceu, care i-a aprins pasiunea pentru domeniu. Pe bunica și unchii care i-au fost sprijin atunci când mama, bolnavă, nu mai putea fi. Pe acea flacără interioară care a împins-o să continue, chiar și atunci când drumul a devenit greu.

„România educată, știi ce mi-a lipsit? Mai multă umanitate. Mai multă deschidere spre ceea ce nu se vede într-un catalog: emoțiile, oboseala, nevoia de încurajare”, ar scrie Bianca. Observă cum, de multe ori, sistemul a transformat notele în scop în sine, uitând să întrebe cum se simt elevii și studenții în timp ce sunt evaluați. „Ai făcut din note un scop, când ele ar trebui să fie doar urme lăsate de curiozitate”, ar adăuga. Cu toate acestea, mesajul ei nu ar fi unul de revoltă, ci de speranță. Crede în profesorii care continuă să inspire, în studenții care învață pentru a schimba lumea, nu doar pentru a obține diplome. „România educată, fii atentă la acești tineri. Nu-i măsura doar în olimpiade și medii. Întreabă-i cine sunt, ce au pierdut, ce îi doare, ce visează. Atunci vei fi, cu adevărat, o Românie educată”, ar încheia Bianca — o studentă care a reușit, dar care nu a uitat ce anume a costat această reușită.

Drumul Biancăi-Gabriela Pînzariu ne amintește că, dincolo de diplome și medalii, adevărata reușită este aceea de a păstra vie flacăra curiozității și a umanității. Că succesul nu este o etichetă definitivă, ci o călătorie construită în fiecare zi — prin perseverență, prin echilibru și prin grijă față de ceilalți. Într-o societate în care validarea exterioară este adesea supraevaluată, povestea Biancăi aduce o perspectivă necesară: educația care contează cu adevărat este cea care construiește caractere, nu doar cariere. Iar lecția ei finală este poate cea mai valoroasă pentru orice tânăr de azi: „Succesul adevărat nu este cel care se vede din afară, ci cel care se simte din interior: liniștea de a ști că ai mers pe drumul tău, chiar și atunci când era greu”.

  * Interviul a fost realizat de echipa COACH USV – Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, Drd. Oana Grosu și lector dr. Sergiu Raiu. Mulțumim șefei de promoție 2025 a Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru deschidere și implicare. Material realizat cu sprijinul Proiectului PNRR-I10 nr. 9/31.01.2023 – COACH USV.