Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu, la Berlin, a fost o experiență aparte. Dincolo de recunoașterea internațională și de premiile prestigioase, am descoperit un om cald, deschis și profund atașat de lumea cărților și de amintirile care-i luminează parcursul.
Într-o conversație desfășurată între ecoul Târgului de Carte de la Leipzig și străzile pline de istorie ale Berlinului, Mircea Cărtărescu ne vorbește despre bucuria reîntâlnirii cu publicul german, despre rezonanța literaturii române în lume și despre emoțiile discrete care-l leagă, deopotrivă, de orașele și oamenii care l-au însoțit pe drumul scrisului.
- Cum ați trăit reîntâlnirea cu publicul german la Leipzig? Ce fel de energie v-a înconjurat acolo?
Mircea Cărtărescu: Mie îmi place mult târgul de carte de la Leipzig. Este plin de viață, un fel de carnaval cultural, animat de tineri, cu o atmosferă de cosplay, de Ninja, care face foarte bine unui astfel de târg pentru că-l deschide spre publicul tânăr, obișnuit cu mediile vizuale. Dincolo de această fațadă, ajungi la esență: cărțile. Mii, zeci de mii, milioane de cărți care te înconjoară din toate părțile. Autori cunoscuți care‐și împărtășesc experiențele, standuri diverse. Anul acesta, o surpriză foarte plăcută a fost standul României: foarte bine conceput, arhitectural vorbind, o imagine demnă de cultura românească. Organizarea a fost excelentă, atât prin alegerea autorilor din România, cât și a celor care trăiesc în Germania. Nu am decât cuvinte frumoase despre această ediție. Nu întotdeauna prezența noastră la târguri a fost fericită, dar de data aceasta a fost foarte reușită.
- În ce fel simțiți că literatura română rezonează cu cititorii germani de astăzi? Observați o schimbare în deschidere sau interes?
Mircea Cărtărescu: Literatura este de două feluri: bună și proastă. Asta trebuie să avem în vedere când vorbim despre rezonanța unei cărți sau a unui autor. Cititorul va rezona cu o carte dacă aceasta îi stârnește interesul, dacă regăsește acolo ceva ce-l fascinează. Sigur, pentru ca o carte să ajungă la public, trebuie promovată. În străinătate, dacă nu ești promovat, mai ales dacă vii dintr-o zonă mai puțin cunoscută a lumii, nu vei fi cumpărat. De aceea sunt necesare instituții precum Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii, sau asociații care pot face lobby pentru cultura românească. Dacă aceste condiții sunt împreunate, iar cărțile beneficiază de puțină promovare, atunci un cititor german, francez sau spaniol nu va ezita să le cumpere. Calitatea este ceea ce contează. Dacă o carte este bună, nu mai contează de unde vine. Important este ce simte cititorul.
- Ce v-a surprins, într-un mod plăcut sau neașteptat, în această experiență? Poate o reacție, o întâlnire, o emoție neașteptată?
Mircea Cărtărescu: Un moment deosebit a fost întâlnirea de la teatrul Connewitz, un fost cinematograf transformat într-o sală de spectacole minunată, unde am avut o seară balcanică alături de alți autori din Balcani. A fost balcanică nu doar prin lecturile dedicate acestui spațiu mirific, din care face parte și Muntenia, Valahia, ci și prin căldura oamenilor, exuberanța, atmosfera. Pe scenă s-au ciocnit păhărele de rachiu, fiecare autor a fost împreunat cu o cană de rachiu tradițional și un păhărel cu care s-a ciocnit cu ceilalți. Și s-a băut cu adevărat, nu era ceai, ca în teatre. A fost un moment foarte, foarte plăcut.
- Cum a fost reîntoarcerea în Berlin după atâta timp? Ce ați recunoscut cu bucurie și ce vi s-a părut diferit?
Mircea Cărtărescu: Eu și soția mea avem o istorie berlineză lungă. La scurt timp după ce ne-am cunoscut, am venit la Berlin, mai întâi cu o bursă elvețiană, pe Auguststraße, unde am fost vecini cu Petér Esterházy. Apoi, am avut o bursă DAAD de un an, împărțită cu scriitori precum Olga Tokarczuk sau José Eduardo Agualusa. Am avut vremuri bune într-adevăr. Am locuit într-o serie de adrese, m-am întors apoi la Berlin pentru a preda la Freie Universität, apoi am fost bursier la Wissenschaftskolleg. Cunoaștem bine Berlinul. Recent, primul lucru pe care l-am făcut a fost să căutăm vechea adresă din Auguststraße. După o mică rătăcire prin Mitte, am găsit-o și ne-am bucurat că imobilul încă este în picioare, renovat, dar același.
- Dacă închideți ochii și vă gândiți la Berlinul de altădată, ce imagine sau amintire se conturează prima? Cum s-a suprapus aceasta peste Berlinul de azi?
Mircea Cărtărescu: Inevitabil, îmi amintesc toate locurile împreună cu atmosfera lor distinctă: am stat într-o perioadă în zona de lacuri, la Wannsee, apoi în Mitte și în alte cartiere. Fiecare zonă are alt climat, o altă stare de spirit. O vreme am locuit cu fiul nostru, pe atunci copil mic, care a învățat la grădiniță germană, apoi școală germană, iar mai târziu a urmat facultatea de engleză-germană la București.
__________
Dialogul cu Mircea Cărtărescu lasă în urmă nu doar răspunsuri, ci și o vibrație subtilă, ca o promisiune de continuitate în lumea ideilor și a literaturii. Berlinul, cu amintirile sale, și Leipzigul, cu efervescența sa culturală, sunt doar două dintre reperele unui traseu interior care continuă să inspire. Iar noi, cititorii, rămânem martori recunoscători ai acestui parcurs.
un articol de Diana Mîndrilă
Nu sunt comentarii