LEUTE, PAGINA CONSULARĂ

Rinul – o cursă infernală pe care înotătorul Avram Iancu o face „braţ după braţ”

Deşi a început entuziast şi plin de speranţă, drumul până la final îl pune în situaţii din ce în ce mai dificile pe cel mai rezistent înotător român în ape deschise – Avram Iancu.

După multiple succese, titluri şi distincţii, înotătorul român care a scris istorie în domeniul înotului în ape deschise, Avram Iancu a decis ca anul acesta marea lui cursă să fie… Rinul, fluviul care străbate inima Europei. Decizia vine în concordanţă cu mesajul lui: România este în Europa. România ESTE Europa!, mesaj care subliniază motivaţia lui supremă şi anume – aderarea României la spaţiul Schengen.

Încă din primele zile şi-au făcut prezenţa peripeţiile, de la răsturnarea caiacului, la vremea deosebit de rea, până la noi reguli impuse de poliţia germană şi culminând cu primele nopţi în Olanda, când li s-a sustras motorul noii bărci.

De asemenea, în Olanda întreg parcursul i-a fost impus şi iată că este nevoit să cucerească fiecare metru de apă în înot în regim de lac – extrem de greu.

„Apa NU CURGE DELOC. Nici nu mă așteptam la altceva, știam ca mai rău ca pe Lek nu poate fi. Practic, de când am întrat în Olanda înot în regim de lac 100 %. Acest canal are propria numărătoare kilometrică. De la 0 la 24. Acest canal nu ma îndreaptă spre mare…el doar face trecerea de pe Lek pe Wall ( adică mă readuce pe Rinul vechi și real) și face ca traseul total să se lungească cu vreo 15 km. Nu contează! Voi da braț după braț până la capăt.”, scrie înotătorul pe pagina sa de Facebook, acolo unde îi ţine la curent zilnic pe susţinătorii lui cu cele întâmplate.

Un interviu de suflet, despre începuturi, provocări, despre viaţă, cu Avram Iancu puteţi citi în revista Leute nr. 12, următoarea ediţie.

Îl puteţi urmări şi susţine aici: https://www.facebook.com/avramiancu

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu