Lifestyle

Dacă tot faceţi petiţii, nu le mai „daţi una la fund”!

Am citit şi eu în urmă cu ceva timp articolul care a îngrozit comunitatea românească din Germania. Statul le-a luat toţi cei 7 copii. Iată părerea mea!

Nu mă pronunţ nici asupra motivelor, nici asupra actului de a lua copiii brusc. Autorităţile competente vor face asta. Mă frapează însă faptul că s-a făcut o petiţie. Pe care unii o semnează în necunoştinţă de cauză, alţii de milă, fără să ştie de cine le este de fapt milă: de părinţi sau de copii. În acelaşi timp, semnatarii petiţiei susţin că nu e nimic rău în a „da una la fund” copilului, doar pentru ca mai târziu să ştie de frică, să nu facă prostii mai mari.

Nu păţeşte nimic de la o palmă, două, că şi ei au primit de la părinţi şi nu au mai murit. Eh… ba da. Vă zic eu că aţi cam murit pe interior dragilor. La fiecare „pălmuţă” dată unui copil omori în el încrederea, demnitatea lui umană şi respectul de sine. Şi mai alarmant este faptul că foarte mulţi, copleşitor de mulţi, români fac asta atât în ţară, cât şi în străinătate fără o minimă remuşcare.

Am întâlnit o „mămică”, care, auzind de „cazul copiilor luaţi de la părinţi” şi-a retras fiica de la grădiniţă. De frică să nu i-o ia. Poftim??? Fiindcă soţul îl mai „ceartă” pe băiat şi să nu cumva să scape fata ceva despre asta şi să le ia copiii. Aşadar, preferă să renunţe la educaţia copilului, decât să-şi schimbe propriul comportament acasă. M-a lăsat mască.

În ceea ce mă priveşte, astăzi am fost la Elterngesprach pentru Paul. O întâlnire cu doamna educatoare înainte de a începe copilul grădiniţa. M-a întrebat despre el, ce îi place şi ce nu să facă, dacă vorbeşte bine, dacă se sperie de ceva şi multe alte detalii personale şi de familie. Apoi am decis împreună ca el să fie în grupă cu Sofia, să meargă treptat la grădiniţă, dintr-o anumită zi, nu când merg toţi copiii, pentru ca doamna să îi poată acorda o atenţie mai mare. Primele două săptămâni eu va trebui să fiu disponibilă şi dispusă să îl iau oricând el va dori să plece, dacă nu se va mai simţi bine acolo. Am participat cu dragă inimă la întâlnire şi la stabilirea acestor detalii şi la final am fost felicitată pentru “lucrul de acasă” cu copiii, întrucât şi Sofia este în grupa doamnei.

M-a bucurat această atenţie acordată copilului meu, nicidecum să mă sperie. Pentru că eu i-am educat numai cu blândeţe şi comunicare. Da, poate fi mai greu să îi vorbeşti 15 minute despre bine şi rău, despre acţiune şi consecinţă, decât să îi “dai una la fund” că ştie el ce a făcut. Dar pe termen lung… nu este deloc bine.

Aşadar, dragi părinţi, nu vă fac eu educaţie. Ar fi nedrept şi tardiv, doar vă rog ca înainte de a semna petiţii renunţaţi la “palma de la fund”, renunţaţi la violenţă, fie ea şi numai verbală. E păcat să faci aşa mult rău copilului tău, un rău invizibil dar foarte dureros!

Sursă foto: https://www.fatherly.com/parenting/discipline-punishment-crying-kids

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu