Cum poţi obţine iubirea? Iar după ce ai obţinut-o, cum o vei păstra? Iată două întrebări care guvernează romanul de dragoste al lui Andre Maurois – Climate.
Împărţită în două părţi, opera este de fapt o mărturisire continuă. În prima parte din partea lui Philippe Marcerat, fiul unor burghezi convenţionali şi rigizi, îndrăgostit nebuneşte de Odile Malet, cea care îi devine şi soţie; iar în cea de-a doua parte din partea Isabellei de Cheverny, cea de-a doua soţie a lui Philippe şi mamă a unicului său fiu.
Cartea este de fapt povestea unui dublu eşec conjugal, iubirea sfârşindu-se din acelaşi motiv, chiar dacă rolurile sunt altfel distribuite. Dacă în prima parte iubirea îl îngenunchează pe Philippe în faţa cuceritoarei Odile, în cea de-a doua parte Isabelle este cea care va îndura supliciile date de o iubire umilitoare.
Personajele sunt conturate în aşa fel încât tinzi să acorzi credit fiecăruia şi în ciuda efectelor acţiunilor lor, chiar să le găseşti scuze.
Un citat care mi-a plăcut extrem de mult este acesta:
Dacă ar fi să trec dincolo de carte, aş putea spune că astfel de poveşti de dragoste există din toate timpurile şi până astăzi. Femei care iubesc atât de mult încât uită de sine, trăind doar pentru şi prin bărbatul de lângă ele. De asemenea, bărbaţi care-şi închină efectiv existenţa unei femei. Nimic fără ea, totul pentru ea. Găsesc acest tip de iubire umilitoare şi nocivă pentru ambii parteneri. Dăruindu-ţi practic viaţa altcuiva tu uiţi să mai simţi şi pentru tine iubire, respect, înţelegere şi toate năzuinţele tale de a le primi de la cel căruia i te dedici nu fac decât să-ţi creeze o falsă fericire şi mai apoi decepţii.
Nu poţi pretinde iubire nemăsurată fără ca tu să te placi şi să te apreciezi. Făcându-te „preş” în faţa celui pe care-l iubeşti este aproape imposibil să îl cucereşti cu adevărat, poate să obţii doar puţină milă şi acceptare.
Povestea dublului eşec conjugal, Climate, este un roman de o fineţe psihologică excepţională, scris într-un limbaj admirabil, poate de aceea este şi cartea cea mai faimoasă a romancierului Andre Maurois. O recomand cu mare drag!
Nu sunt comentarii