INFO UTILE, LEUTE

50 de ani și o surpriză literară. “Cartea fără granite” a unit cititori din România, Germania, Anglia și Franța

Unele proiecte se nasc discret, altele sub lumina reflectoarelor. „Cartea fără granițe” a fost lansată exact așa cum îi stă bine unei inițiative care aduce oamenii împreună: într-o seară încărcată de emoție, surprize și recunoștință.

Evenimentul, organizat de Alina Iordan, prin Studioul Domnului Broccoli, în Germania, a avut invitați din mai multe țări europene și a adus un omagiu sincer autorului Marius-Albert Neguț, la împlinirea vârstei de 50 de ani. O întâlnire care a demonstrat, încă o dată, că atunci când cărțile unesc oameni, granițele devin irelevante.

Marius-Albert Neguț a fost copleșit de emoție când a văzut că ziua sa specială fusese transformată într-o adevărată sărbătoare: o cameră plină de oameni dragi și cărțile sale, așezate cu grijă la loc de cinste. „A fost surpriza vieții mele. N-am bănuit nicio clipă ce se pregătește! Credeam că voi petrece seara doar cu câțiva prieteni – repet, câțiva! – dar m-am trezit înconjurat de zeci de oameni veniți de la sute, ba chiar mii de kilometri, doar ca să fie alături de mine,” a scris acesta în spațiul online la revenirea în România.

India din „Șoaptele urii”, greu accesibilă

Așa cum era de așteptat, prezența mea acolo a însemnat și câteva întrebări pentru autorul sărbătorit, cu privire la cel mai nou roman al său: „Șoaptele urii”. Ceea ce m-a fascinat a fost documentarea contextuală a cărții, mai ales că întreaga acțiune se desfășoară în India veche – pe când faptul că cineva venea dintr-o castă inferioară putea însemna direct condamnarea la moarte sau o viață în mizerie.

„M-am documentat din câteva cărți despre India pe care le-am găsit cu greu, fiind o lectură foarte rară în România, dar și cu ajutorul inteligenței artificiale. Nu a fost ușor să plasez povestea în timpul și în spațiul respectiv, dar am reușit să vin cu informații veridice, din surse credibile,” mi-a mărturisit Marius-Albert Neguț.

Acesta a precizat că romanul „Șoaptele urii”, publicat în 2025 la Editura pentru Artă și Literatură, își are originile în două povestiri premiate la Concursul Național de Literatură SF & Fantasy „Renașterea Buzoiană”: „Hulita” (distinsă în 2022) și „Biruitorul lumii” (distinsă în 2024). Aceste povestiri au constituit baza pe care s-a construit cadrul narativ și lumea fantastică a romanului.

Karma nu iartă

Apoi am trecut la mesajul romanului, provocându-l pe autorul sărbătorit să ne vorbească despre mesajul central al romanului și să ne mărturisească dacă el crede în karma.

„Sigur, cred în karma și vă rog să luați aminte la acțiunile voastre, pentru că nimic nu este întâmplător. Aveți grijă ce faceți, karma nu iartă pe nimeni,” a spus acesta cu mină serioasă.

Marius-Albert Neguț a subliniat mesajul central al romanului său, explicând că fiecare avem un mic demon interior, care tinde să preia controlul și doar de noi depinde cât de departe îi permitem să meargă.

Momente cheie

Însoțit de soție și copilul său, care urma să împlinească doi ani peste două zile, scriitorul s-a bucurat de o seară în “familia” de cititori veniți de departe pentru a-i fi alături.

Un moment deosebit a fost recitarea poeziei „Criticilor mei” de Mihai Eminescu, de către Ofelia Costin, dar și „duelul poeziilor”, în care poetul Laurian Graef a dat citire unui poem semnat de Marius-Albert Neguț și vice-versa.

De altfel, seara a fost una specială și prin prezența Alexandrei Tălmaciu de la RUDA Book Club din Anglia, reprezentând unirea a două comunități iubitoare de cărți din țări diferite, ambele diasporene.

În loc de concluzie

Aceasta nu a fost o simplă lansare de carte, ci o deschidere către noi resurse și prilejuri care să aducă împreună cititorii români, autorii contemporani și cărțile care unesc oameni, oriunde s-ar afla. Şi astfel, s-a lansat „Cartea fără granițe”.

Un articol de Paula Ciupag

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu