Oldies

Germania în schimbare – Cele mai importante noutăți la sfârșitul anului 2025

Anul 2025 se apropie de final, iar odată cu trecerea în noul an, în Germania intră în vigoare o serie de schimbări sociale, economice și legislative semnificative.

Acestea vizează piața muncii, sistemul de pensii, sprijinul pentru familii, migrația, securitatea și valorile societății – domenii care influențează direct viața de zi cu zi a multor oameni.

Mai mulți bani și mai multă flexibilitate în muncă

Veste bună pentru angajați: Începând cu ianuarie 2026, salariul minim brut legal va crește la 13,90 euro pe oră, iar în ianuarie 2027 este programată o nouă majorare la 14,60 euro. Astfel, guvernul transmite un semnal clar pentru echitatea socială și consolidarea puterii de cumpărare. De asemenea, sunt planificate mai multe flexibilități în organizarea timpului de muncă. În viitor, accentul va fi pus nu doar pe limita zilnică, ci și pe cea săptămânală, ceea ce reprezintă un pas către modele de lucru mai moderne și mai prietenoase cu familia.

Pensii și familie: noi stimulente pentru generații

Nivelul pensiei (Renteniveau) rămâne stabil până în 2031, la aproximativ 48%. O noutate este așa-numita „pensia activă”, care permite pensionarilor să continue să lucreze voluntar și să câștige până la 2.000 de euro lunar fără impozit suplimentar.

Familile vor beneficia, de asemenea, de schimbări: Mütterrente va fi extinsă – părinții care au crescut copii vor primi trei puncte de pensie pe copil, indiferent de anul nașterii acestuia.

În plus, începând cu 1 ianuarie 2026, pentru fiecare copil cu vârsta între 6 și 18 ani se va depune lunar 10 euro într-un cont de pensii, asigurându-se astfel un fundament financiar timpuriu pentru generația următoare.

Ce alte schimbări apar în domeniul social, economic sau de securitate afli din revista Leute MAGAZIN, editia noiembrie-decembrie 2025! Plasează comanda AICI!

Sursa: www.bundesregierung.de

Bundesministerium des Innern

Welt.de

un articol de Paula Ciupag

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu