Pentru unii, jurnalismul e profesie. Pentru alții, chemare. Pentru ea, însă, e o misiune cu rădăcini adânci în sufletul românesc. În Voivodina, acolo unde tradițiile și limba română se luptă să rămână vii, jurnalismul devine punte între generații, între trecut și prezent, între România și românii de pretutindeni.
Despre drumul în jurnalism și rolul său în comunitate
Leute: Cum a început povestea dumneavoastră în jurnalism? A fost o alegere de suflet sau una influențată de împrejurări?
Adriana Petroi: Jurnalismul n-a fost niciodată doar o opțiune de moment, ci o alegere de suflet. Încă din anii copilăriri, îmi aminteam că îmi plăcea să ,,citesc” oamenii – din gesturi, din ochi, din tăceri. Acum știu că jurnalismul se face cu ochii, care descoperă emoția și adevărul din privirea celuilalt. Spune David Carr: jurnalismul bun cere empatie, înțelegere și urgență de a spune adevărul. Sau cum spunea Peter Jennings, jurnalismul e despre a te conecta cu oamenii „pe plan uman”. Aşa țin jurnalismul viu: nu-l fac cu mintea, ci — mai presus — cu inima și cu privirea, întotdeauna deschisă spre sufletul celui din fața mea.
Leute: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să faceți jurnalism în limba română, în afara granițelor țării?
Adriana Petroi: A face jurnalism în limba română departe de țară nu înseamnă doar a transmite știri, este un act de fidelitate față de cultura noastră românească dar și lingvistică. Înseamnă să păstrez vie identitatea românească în inima mea și în viețile celor care sunt aici cu mine. Consider că lupt împotriva pierderii limbii: ofer un model corect, gramatical, iar vocea mea ajunge la oameni care altfel s-ar deconecta de limba vorbită corect gramatical. Totodată, este un legământ cu țara mamă: prin fiecare text, interviu sau reportaj, construiesc o punte între comunitatea de aici și România, mă ajut la formarea identității generațiilor de peste granițe și ajut la coeziunea diasporei. În felul acesta, jurnalismul devine și învățătură, comunitate și arhivă, totul în limba română, pe care o port cu mândrie.
Leute: Care sunt cele mai mari satisfacții, dar și cele mai mari provocări, din activitatea dumneavoastră de zi cu zi?
Adriana Petroi: Viața mea de zi cu zi este un ,,haos” binecuvântat: serviciu, familie, responsabilități, ritmuri care se intersectează și cer echilibru. Cele mai mari provocări apar când toate acestea par să copleșească, însă cele mai mari satisfacții vin atunci când reușesc să trec peste ele cu demnitate, liniște și mulțumire. Cred cu tărie că totul se poate duce la bun sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu.
Leute: Cum se păstrează limba română în comunitățile românești din Voivodina, în special în rândul tinerilor?
Adriana Petroi: Printr-un efort în educație, spiritualitate, cultură, media și instituții, comunitatea românească din Voivodina reușește să păstreze limba pe multiple planuri. Școlile și bisericile transmit limba și identitatea de generație în generație. Evenimentele culturale consolidează coeziunea și transmit tradițiile. Mass media locală asigură limba ca vehicul al informației cotidiene.Iar, Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia, și asociațiile românești reglează, promovează și finanțează aceste demersuri. Astfel, limba română continuă să fie vie, viețuitoare și vizibilă în inima Voivodinei, un spațiu multicultural ce recunoaște și onorează identitatea românească.
Leute: Cum reacționează publicul la emisiuni sau articole care promovează limba și tradițiile românești?
Adriana Petroi: Publicul reacționează receptiv și unit la emisiunile și articolele care promovează limba și tradițiile românești. Când vocea românească răsună pe radio, TV sau online oamenii vin în număr mare la evenimente culturale (festivaluri, lansări, ateliere), iar prezența lor activă dovedește interesul pentru tradiții și cultură.
Leute: Credeți că interesul pentru identitatea românească a crescut sau a scăzut în ultimii ani?
Interesul pentru identitatea românească a rămas, în linii mari, constant, susținut de comunitatea despre care am amintit anterior, și care este dedicată identității. Din păcate, însă, căsătoriile mixte între români și sârbi au avut un impact negativ semnificativ, copiilor li se oferă educație în limba sârbă, mai ales atunci când unul dintre părinți este sârb, dar și în situațiile în care ambii părinți sunt români, dar optează pentru școala sârbă, nu pot să știu dacă acest fenomen este pentru a căuta confort social sau pur și simplu nevoia de apartenență și astfel se asimilează cu majoritatea.
Despre graiul bănățean – o comoară vie
Leute: Ce înseamnă pentru dumneavoastră graiul bănățean? Mai are el loc în viața tinerilor?
Adriana Petroi: Pentru mine, graiul bănățean are o valoare specială, fiind parte din identitatea mea, nu e doar modul în care vorbesc, ci felul în care simt. „Banatul e fruncea” expresie care cu timpul devine afirmație de mândrie și apartenența. Graiul nu e rușinos, e o moștenire culturală valoroasă, exact așa cum fiecare regiune din România are trăsături distincte, iar când scriu în grai, sunt foarte sigură ca bănățenii înțeleg perfect mesajul.
Leute: Poate fi graiul un „liant” între generații, sau e nevoie de un efort special pentru a-l transmite mai departe?
Adriana Petroi: În casele bănățenilor din Voivodina graiul este limba firească a familiei, transmis natural, în discuțiile simple de zi cu zi. Tinerii cresc ascultându-l, iar aceasta îi ajută să simtă că aparțin cu adevărat locului, și să îl transmită mai departe.
V. Reflecții personale și gânduri pentru viitor
Leute: Ce înseamnă pentru dumneavoastră „a fi român” trăind în afara României?
Adriana Petroi: A fi român în afara țării este, din punctul meu de vedere, mai important decât a fi român în România. Explicația, foarte simplă, simți mai adânc, trăiești mai intens, tocmai pentru a nu se pierde acestă relație dintre noi, oamenii, și rădăcinile care ne definesc.
Leute: Ați avut momente în care v-ați simțit descurajată în această misiune de a păstra și promova identitatea românească?
Adriana Petroi: La începutul drumului, pe care singură mi l-am asumat, da, mă descurajam foarte ușor și repede, dar cred ca fiecare cădere este o înălțare, pentru că în momentul de față nu mă descurajez, din contră, lupt pentru a promova și a duce cu mândrie identitatea românească.
Leute: Dacă ați transmite un mesaj tinerilor români din diaspora, care ar fi acela?
Adriana Petroi: Pentru tinerii din diaspora: Să nu uitați niciodată de unde ați plecat. Rădăcinile nu se taie, chiar dacă viața v-a dus departe. Satele, bisericile, limba părinților și bunicilor, toate fac parte din cine sunteți, indiferent de câte limbi vorbiți acum sau pe ce continent trăiți. Nu e rușinos să fii român, e o mândrie care trebuie purtată cu fruntea sus. Păstrați obiceiurile, vorbiți românește cu frații, copiii, nepoții. Trimiteți înapoi acasă nu doar bani, ci și respect, tradiție, sprijin moral. Oriunde ați fi, fiți uniți!
Pentru românii din Voivodina, care nu sunt diaspora, voi sunteți ultimul bastion, ultimul zid viu care ține în picioare limba, cultura și identitatea noastră. Aici, în locurile noastre natale, trebuie să luptăm mai mult ca oricând. Fără voi, tinerii, fără școli în limba română, fără slujbe religioase, fără port popular, fără cântările și obiceiurile noastre, dispare tot. Fiecare copil care învață limba română e un pas spre supraviețuire. Fiecare tradiție păstrată e o victorie. Fiecare tânăr care rămâne sau se întoarce, înapoi acasă, e o speranță.
Leute: Vreau să includ și o întrebare finală mai personală sau simbolică, de încheiere? De exemplu:
„Dacă ați putea spune într-o singură propoziție ce vă ține legată de rădăcini, care ar fi aceea?”
Dacă mi-aţi fi dat un singur cuvânt aş fi răspuns Dumnezeu.
Într-o propoziție mi-e mai greu, dar încerc: Credința e cea care mă leagă de rădăcini, începând de la înger, îngerelul meu…eu sunt mic, tu, fă-mă mare, și m-a făcut mare.
Doamne ajuta!
interviu de prof. Diana Maria Kraus
Nu sunt comentarii