PAGINA CONSULARĂ

𝐂𝐎𝐍𝐒𝐓𝐑𝐔𝐈𝐍𝐃 𝐏𝐎𝐃𝐔𝐑𝐈 𝐃𝐈𝐏𝐋𝐎𝐌𝐀𝐓𝐈𝐂𝐄: 𝐚𝐦𝐛𝐚𝐬𝐚𝐝𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐁𝐞𝐫𝐥𝐢𝐧, 𝐄.𝐒. 𝐀𝐃𝐑𝐈𝐀𝐍𝐀 𝐒𝐓𝐀̆𝐍𝐄𝐒𝐂𝐔, 𝐈̂𝐍 𝐉𝐄𝐍𝐀

Consolidarea relațiilor bilaterale româno-germane

În perioada 5-6 februarie 2025, ambasadorul României la Berlin, E.S. Adriana Stănescu, a efectuat o vizită oficială în Jena, un oraș recunoscut pentru excelența sa academică și dezvoltarea industriei de optică și mecanică de precizie. Evenimentul s-a înscris în contextul aniversării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Germania, având ca scop principal stimularea colaborărilor bilaterale în diverse domenii.

Întâlnire oficială la Primăria Jena

Unul dintre momentele-cheie ale vizitei a fost întâlnirea cu dr. Thomas Nitzsche, primarul orașului Jena. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor dintre administrațiile locale din cele două țări, cu un accent deosebit pe parteneriatul existent între Jena și municipiul Lugoj. S-a subliniat importanța schimburilor de experiență și colaborărilor la nivel educațional, punându-se bazele unor noi inițiative comune.

Dialog academic la Universitatea Friedrich Schiller

Pe parcursul vizitei, ambasadoarea a avut o întrevedere cu conducerea Universității Friedrich Schiller, unde s-au discutat oportunitățile de colaborare în cadrul Alianței European Campus of City-Universities (EC2U), rețea din care face parte și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. În cadrul întâlnirii cu prof. dr. Andreas Marx și reprezentanți ai Departamentului de Relații Internaționale, s-au explorat noi parteneriate cu universitățile din Cluj-Napoca și Timișoara, facilitând astfel mobilitatea academică și cercetarea interdisciplinară.

Întărirea parteneriatului Jena-Lugoj

O altă componentă importantă a vizitei a fost întâlnirea cu reprezentanții Asociației de sprijin a parteneriatului Jena-Lugoj. Colaborarea, inițiată în 1983 și reînnoită în 1993, s-a concentrat pe proiecte educaționale și schimburi culturale între elevii din cele două orașe. Discuțiile au vizat extinderea acestei cooperări și identificarea unor noi direcții de dezvoltare, cu implicarea activă a societății civile.

Perspective pentru viitor

Vizita ambasadorului României în Jena a subliniat importanța consolidării relațiilor bilaterale, atât la nivel administrativ, cât și în domeniile educației și cercetării. Colaborările în cadrul alianțelor academice europene, parteneriatele locale și implicarea comunităților oferă premise solide pentru o cooperare de succes între România și Germania.

Surse informații și foto: AMBASADA ROMÂNIEI în Republica Federală Germania

A consemnat Diana Mîndrila

Articolul anterior Articolul urmator

S-ar putea sa iti placa si

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu